Nadine vorbește despre experiențele traumatizante trăite în orfelinat, în anii 80.
Nadine Voindrouth a ajuns la „casa de copii” la vârsta de 6 ani. Părăsită de tată la vârsta de doi ani și rămasă orfană de mamă la vârsta de 6 ani, Nadine și sora ei au rămas în grija bunicii. Ulterior, bătrâna le-a abandonat într-un orfelinat. Într-un interviu pentru emisiunea „La Măruță”, vedeta povestește ororile trăite în copilărie.
"Îmi amintesc doar că aveam 6 ani, dar nu îmi amintesc ziua, perioada. Și atunci am intrat la casa de copii și am rămas acolo câțiva ani.
M-am simțit abandonată și un gol imens care nu se va umple vreodată. Știam că tot ceea ce se întâmplă e doar o chestiune de timp. Era intuiție.
Deși aveam doar 6-7 ani, simțeam că e doar o chestiune de timp, până când ceva se va schimba, nu în mai bine sau mai rău, dar ceva se va schimba.
Cumva, asta îmi dădea un confort în toată mizeria aia.
Noi ne băteam foarte mult acolo Ne băteam pe săpun, pe așternuturi de pat, pe pijamale și pe mâncare dacă primeai ciocolată când veneau oameni în vizită, cum merg și acum. Și stăteai aliniat, primeai o ciocolată, dar ți se făcea semn că nu trebuie să mănânci ciocolata. Tu știai oricum că nu trebuie să o mănânci. Trebuia să mulțumești și să te duci și să o predai, mai departe, celor mai mari. Am predat-o și eu, o dată, de două, de șapte, de nouă, până când am desfăcut o ciocolată, cu multă îndrăzneală. Am fost singurul copil din rând care a desfăcut ciocolata.
Știam că o să urmeze o bătaie. Acela a fost momentul când mi-am asumat, indiferent de ce se va întâmpla.
În viață, am retrăit situația aceea: Ăsta e momentul! Aleg să mănânc ciocolata aia. Aleg să mi-o iau, nu știu dacă mă mai ridic sau nu. Poate îmi iese să dau și eu, poate nu.
A fost un moment frumos, în relație cu mine însămi, dar și cu lumea exterioară.
A devenit o bătăușă
Din păcate, după acel moment, eu am devenit o bătăușă, am prins gustul la înseamnă să pot să îmi protejez trupul, să îmi pot ptoteja resursele. Foarte primitiv, dar din păcate acela este nivelul la care ești ținut acolo.
Atunci am început să mă bat. Dacă nu vedeam sânge, nu mă opream. A fost o agresivitate pentru care am avut nevoie de ani mulți de terapie, ca să înțeleg că dintr-un conflic poți pleca doar cu argumente”, a povestit vedeta la PRO TV.
Vedeta își amintelte de primul moment în care a pășit în otfelinat și cum a trebuit să se dezbrace se hainele ei pentru a îmbrăca hainele oferite de îngrijitori.
„De acolo mi s-au activat și obsesiile compulsive cu care și acum mă lupt. Primul lucru, când intri într-o casă de copii, cum a fost în cazul meu, te dezbracă, să-ți dea haine. Așa era pe vremea mea. Te dezbrăcau, că ale tale nu erau bune și îți dădeau ei. Și îți dădeau niște haine, evident, purtate de alții, dar pe care eu le-am perceput ca nepotrivite și ca pe un simbol de la cât de nelalocul meu aveam să mă aflu.
Nadine își amintește cum, de Crăciun, se obișnuia ca anumite familii să ia acasă câte un copil din orfelinat.
„Nimeni nu te întreabă dacă vrei să te duci. Toată lumea presupune că vrei să te duci. Nimeni nu te întreabă dacă vrei la doamna sau la domnul. „Cutărică, citărică și cutărică să coborâți că vă așteaptă să vă duceți. Norocosule, ți-a pus Dumnezeu mâna în cap.”
La școală eram izolați pentru că eram ăia de la casa de copii: aveam râie, păduchi, miroseam urât", a povestit Nadine în emisiunea de la PRO TV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil