Natașa Raab a murit, la 70 de ani, din cauza unei boli crunte. Actrița a trecut prin dureri îngrozitoare pe finalul vieții

Data actualizării: | Data publicării:

Natașa Raab a încetat din viață la 70 de ani.

Natașa Raab, marea actriță, a murit la 70 de ani în urma bolii cu care a fost diagnosticată. Femeia suferea de Parkinson, o boală ce te face „să mori încet, dar sigur”.

Ea a fost premiată cu Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită filmului „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011).

Vezi și: Actrița Natașa Raab, în stare foarte gravă. Unde se află, după ce a fost dată dispărută de colegi: „Mai leagă fraze, dar fără o logică anume”

Încă de acum câțiva ani fusese diagnosticată cu Parkinson, lucru care nu a picat ușor nici familiei sale, dar nici fanilor ei care i-au apreciat arta de pe marile și micile ecrane. I-au fost afectate în cele din urmă capacitățile de a mânca, a vorbi și chiar a merge. Nu în ultimul rând, memoria ar fi avut cel mai tare de suferit.

Un apropiat al actriței a vorbit pentru Cancan și a precizat câteva detalii despre condiția femeii, de acum câteva luni:

“Nu poate deloc să mai meargă, nu mai vorbește și nici nu mai mănâncă singură. Scoate cuvinte din când în când, mai leagă fraze, dar fără o logică anume. Se află într-o clinică privată care se ocupă de pacienți cu această boală. Din păcate, pacienții care suferă de Parkinson au nevoie de îngrijiri speciale 24 din 24 de ore, este foarte greu ca cineva să aibă grijă acasă de un bolnav. Este vizitată de prietena ei cea mai bună, însă, în rest, nu vrea să fie văzută așa. Natașa își dorește să fie ținută minte așa cum era înainte: splendidă, fină, veselă, mereu elegantă”, a dezvăluit un apropiat de-al actriței, în urmă cu mai mult timp, pentru Cancan.

Vezi și: S-a aflat adevărul despre drama pe care o trăiește actrița Natașa Raab:"Își dorește să fie ținută minte așa cum era înainte"

De asemenea, cu ceva timp în urmă, și artista Maria Panait a vorbit despre Natașa Raab, folosind cuvinte frumoase la adresa acesteia. Astfel, Maria Panait și Natașa Raab s-au cunoscut cu ocazia serialului care a făcut furori- „Inimă de țigan”, iar Maria nu a uitat atitudinea protectivă a actriței veterane.

”În ultima vreme, nu ne-am mai văzut. Mi-aș dori însă să îl revăd. Nu am fost la el la moșie. Am amintiri frumoase de la ”Inimă de țigan”. Cea mai frumoasă este despre oamenii cu care am lucrat, am avut șansa să lucrez cu asemenea actori mari. M-au luat atunci sub aripa lor ocrotitoare și Florin Zamfirescu și Natașa Raab. N-am mai vorbit cu dânsa, a avut niște probleme, niște necazuri și cred că au afectat-o foarte mult. N-a mai răspuns la telefon. Sper din suflet să îi fie bine”, a declarat Maria Panait, potrivit impact.

Colegii de breaslă au tot încercat să o contacteze pe Natașa Raab, însă nu mulți știau despre condiția de sănătate a acesteia.

„Să știți că eu am tot sunat-o, ca să vorbim, ca să aflu ce e cu ea, dar nu răspunde nimeni la acest număr de telefon, este închis. N-a murit, că am fi auzit. După moartea soțului ei, Natașa s-a nenorocit, s-a îmbolnăvit, îmi pare tare rău de ea!

„Acum un an, de ziua mea, pe 12 aprilie, m-a sunat, ca să-mi ureze „La mulți ani!”, dar vorbea atât de greu, încât nici nu prea am înțeles ce spune”, a  spus Florin Zamfirescu pentru Playtech Știri.

Vezi și: Informații triste despre actrița Natașa Raab ies la iveală, după ce a fost diagnosticată cu Parkinson: „N-a mai răspuns la telefon. Niște necazuri cred că...”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel