Neti Sandu dezvăluie cum reușește să se mențină în formă, la 64 de ani.
Echipa Spectacola a fost prezentă la lansarea noii grile de toamnă Pro TV. Neti Sandu, o figură emblematică a postului TV, radia de energie pozitivă. Am întrebat-o care e secretul ei și cum reușește să-și mențină spiritul tânăr, dar și cum reușește să-și păstreze silueta impecabilă.
„E bine dacă cineva poate să ia ceva din ce ofer eu aici. Din moment ce încă sunt și fac treaba asta, înseamnă că Universul mă lasă, că nu e vorba de șefii mei sau de altceva, e vorba că e undă verde la așa ceva și înseamnă că ceva din mine folosește la ceva, așa mă gândesc, că altfel m-ar retrage de pe piață, știi, ca pe orice produs”, a declarat Neti Sandu, în exclusivitate pentru Spectacola.
Reporterul Spectacola a complimentat-o pe celebra astroloagă, spunându-i că „înflorește de la zi la zi”. Vedeta a ținut să precizeze că starea ei de la exterior este o reflexie a ceea ce trăiește la interior.
„Nu e vorba de înflorit, îți dai seama că eu simt că e greu. Dar important e ce se întâmplă pe dinăuntrul meu. Și acolo sunt tot felul de procese, de orientări, de relaționări, cu ce se întâmplă în jurul meu. De la asta mă alimentez și în felul acesta întrețin starea mea”, a mai spus celebra astroloagă.
La capitolul îngrijire a pielii, Neti Sandu are doar câteva produse în rutină, pe care spune că le achiziționează de la plafar.
„Întreținerea e simplă, eu am spus-o și o repet: mă dau cu creme de la plafar și cu spumă de acid hialuronic și colagen. Atâta știu. Pe corp fac masaj cu ventuze de silicon, adică mă dau cu cremă și apoi plimb ventuzele, care fac un vacuum. Nu sunt în stare să fac sport.
Sunt o fire activă, dar în felul acesta și nu pot altfel. Nu pot să fac sport la sală”, a mai spus vedeta.
Neti Sandu nu este omul exceselor nici când vine vorba de alimentație. De fapt, lucrurile sunt extrem de simple în meniul ei, fiind o iubitoare a supelor, pe care le include în dieta ei zilnică.
„Supa cu legume e baza, și dacă nu mănânc supă, mănânc doar legumele cu ceva, le folosesc ca două feluri de mâncare. Supa o mănânc așa, ca zeamă, cu legume, sau seara, dacă vreau, mănânc legumele cu ceva, amestec cu puțină brânză sau cu o bucată mică de carne. Nu mănânc ceva greu, nu mănânc mâncăruri gătite că nu mă simt bine, organismul meu nu dorește”, ne-a mai dezvăluit aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News