Nicole Cherry a apărut cu capul spart, pe rețelele de socializare. Artista a povestit ce s-a întâmplat.
Nicole Cherry este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Artista este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Dis-de-dimineață, Nicole Cherry le-a mărturisit internauților că și-a spart capul. Aflată la filmările unui proiect, la malul mării, alături de Selly, Bogdan de la Ploiești și mulți alții, artista a trecut printr-un moment delicat.
Artista a recunoscut că s-a lovit desul de tare, motiv pentru care și durerile sunt aproape insuportabile.
„Nu, nu sunt Harry Potter! Am dat cu capul calumea, am început în forță dimineața asta. Mă rog, trecem peste asta că mă gândesc și mă doare mai rău”, a spus Nicole Cherry pe pagina personală de Instagram.
Nicole Cherry a devenit mamă la 23 de ani, are o carieră de succes. Cu toate astea, artistaa recunoscut că merge la psiholog în momentul în care nu se simte bine din punct de vedere psihic.
În urmă cu câteva luni, artista a fost invitată la podcastul lui Damian Drăghici, unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai mare frică a sa. Mai exact, Nicole Cherry se teme să piardă oamenii care îi sunt dragi.
„Frica mea cea mai mare e să pierd oamenii dragi. Asta e cea mai mare frică! La un moment dat chiar am și urmat niște… am psiholog cu care mai vorbesc din când în când, când simt eu așa că o mai iau pe arătură pentru că teama asta mă copleșește câteodată”, a declarat Nicole Cherry, în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.
Vedeta spune că, la început, i-a fost foarte greu să se obișnuiască cu noul stil de viața, iar faptul că nu s-a putut odihni cum trebuie a reprezentat cea mai mare provocare. Artista spune totuși că, în această perioadă, a avut mare noroc de mama ei, care a ajutat-o cu micuța, ori de câte ori a avut nevoie.
"Descoperim în fiecare zi lucruri noi. A fost greu, foarte greu.. eu în perioada asta mi-am dat seama cât de era sunt de somn. Până acum nu știam. De obicei, dacă sună ceasul mă trezesc direct în picioare, am plecat, nu am nicio problemă. Dar să nu dormi atât...e greu tare. Am reușit să țin situația sub control, pentru că o am pe mama care e sfântă, ar trebui să-i fac o statuie, mai ales că acum înțeleg de ce e diferența de șase ani dintre mine și sora mea. Nici eu și nici ea nu am dormit cât eram mici și n-am înțeles niciodată și o întrebam "da de ți-a luat atât să mă faci pe mine?" Acum înțeleg de ce.", a spus Nicole Cherry, în emisiunea "La Măruță", de pe ProTV.
Nicole Cherry a devenit mămică pe 27 noiembrie 2021, iar de atunci artista a reușit să slăbească spectaculos. La doar șase luni de când a adus-o pe lume pe micuța Anastasia, vedeta se mândrește cu o siluetă de invidiat. Pe durata sarcinii a acumulat câteva kilograme, dar a reușit să scape rapid de ele. Recent, Nicole Cherry a dezvăluit la ce alimente a renunțat, dar și cum arată acum meniul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News