Nicoleta Luciu a trăit clipe grele pe când era doar un copil. Vedeta a mărturisit că tatăl ei era foarte violent.
Nicoleta Luciu este acum o femeie împlinită pe toate planurile. Vedeta are o familie minunată și o carieră de succes. Chiar dacă toată lumea s-ar fi așteptat ca Nicoleta Luciu să fi avut o copilărie perfectă, chiar ea a declarat că lucrurile nu au stat chiar așa. Tatăl vedetei consuma alcool, iar din această cauză devenea agresiv. Atât Nicoleta, cât și Iuliana au fost nevoite să se descurce singure în viață și să poată depăși acele clipe de groază din copilărie.
„Când ştiam că trebuie să ajungă tata acasă, ascundeam tot ce credeam că ar putea folosi ca să o lovească pe mama, cum ar fi cuţitele sau toporul. Ne retrăgeam fiecare în camera lui, nici lecţiile nu mai puteam să le facem. Seara nu puteam să folosim curentul, pentru că ne spunea că nu are bani să-l plătească. Mă trezeam la 3 dimineaţa să-mi fac lecţiile pentru şcoală. Îmi era foarte frică de el”, a declarat Nicoleta Luciu, în urmă cu mai mulți ani, pentru okmagazine.ro.
Cele două surori și-au iertat tatăl, iar acum îi sunt alături și îl ajută atunci când pot. Chiar acesta a declarat că fiicele lui îl vizitează pentru a-i aduce alimente.
„Fetele mă ajută şi cu bani! Însă, nu mi-am mai văzut cei patru nepoţei de trei ani, eu nu prea sunt cu drumurile lungi, până la Miercurea Ciuc, unde s-a mutat Nicoleta”, a declarat Ion Luciu pentru click.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News