Daniel Onoriu trece prin clipe grele și se află de săptămâni bune la Terapie Intensivă. Ce spune soția pilotului de curse despre starea acestuia din ultimele zile?
Daniel Onoriu trăiește momente de groază din cauza unei operații de micșorare a stomacului suferită în Turcia în luna noiembrie a anului trecut. Imediat după întoarcerea în țară, pilotul de curse a început să se simtă foarte rău și a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca din București, cu hemoragie internă.
Nepotul lui Gabi Luncă a fost supus unei noi intervenții chirurgicale imediat cum a ajuns la spital, iar din acea clipă a fost ținut doar la Terapie Intensivă, într-o stare gravă de sănătate.
Chiar dacă medicii nu îi dădeau prea multe șanse de recuperare, soția lui Daniel Onoriu a declarat că în ultima săptămâna starea pilotului de curse este din ce în ce mai bună.
„Daniel este tot la Terapie Intensivă! De o săptămână, însă, starea lui s-a îmbunătățit! Cu pași mici, cum spun medicii! I-au repetat, ieri, CT-ul și valorile au fost bune“, a declarat Isabela Onoriu pentru Click.ro.
Soția lui Daniel Onoriu îi aduce acuzații grave medicului din Turcia care s-a ocupat de operația de micșorare a stomacului, pe care îl numește „criminal” și despre care spune că nu ar trebui să mai poată profesa vreodată.
„Medicul care l-a operat este un criminal. Nu vreau nimic de la el. Vreau doar să vorbesc cu el și să-i spun să nu mai opereze niciodată și să nu mai nenorocească vreo altă familie care nu i-a greșit cu nimic.
După operația din Turcia, la două sau trei zile, l-au trimis acasă. I-au scos drena și l-au externat. Nu i-au făcut niciun RMN, nicio ecografie, nicio consultație după operație. Nu i-au făcut operația bine, de aceea i-a și plesnit o capsă la stomac, ceva din kit-ul acela pe care i l-au pus la operație nu era bun”, a declarat Isabela Onoriu în urmă cu ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News