Camelia Mitoșeru a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un atac cerebral. Actrița a fost găsită de către fiul ei, în propria casă.
Camelia Mitoșeru trece prin momente dificile. Vedeta a ajuns din nou pe mâna medicilor după ce a suferit un atac cerebral. Mihai Mitoșeru este cel care a găsit-o pe femeie, în propria casă, incapabilă să vorbească. Acesta a povestit că a sunat-o pe mama lui să vadă dacă este bine, iar aceasta nu i-a raspuns la telefon. Mihai Mitoșeru a început să se îngrijoreze, motiv pentru care a mers de urgență la locuința Cameliei Mitoșeru, acolo unde a găsit-o pe vedetă în stare gravă.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Mihai Mitoșeru a dus-o imediat pe mama sa la Spitalul Floreasca, acolo unde medicii i-au oferit vedetei primele îngrijiri medicale.
„Am mers peste ea și am găsit-o în cameră. Stătea în fund, dar nu putea vorbi deloc. Am dus-o, de urgență, la Spital, la Floreasca, medicii au preluat-o imediat. Acum este pe tratament pentru AVC, medicii știu mai bine diagnosticul.
Nu am putut vorbi cu ea. Am înțeles de la doamna doctor neurolog care se ocupă de ea, Alina Poalelungi, că poate vorbi acum, nu foarte bine, dar e totuși un pas înainte.
Acum, ce să zic? Stau și mă uit pe pereți, la tavan, mă rog la Dumnezeu să fie mama bine, să își revină!”, declara Mihai Mitoșeru pentru Fanatik.
Când o să fie externată Camelia Mitoșeru
Potrivit spynews.ro, starea Cameliei Mitoșeru este stabilă, vorbește și urmează să fie externată în cursul zilei de vineri.
Ce este AVC-ul
„Este o afecțiune a creierului, provocată de împiedicarea circulației sângelui într-o anumită zonă, fapt ce are drept consecință moartea celulelor cerebrale neirigate și neoxigenate. Aceste celule se distrug în câteva minute, alteori în câteva ore de la momentul afectării circulației locale. Ca urmare, partea corpului controlată de zona din creier distrusă nu mai poate funcționa normal, iar pacientul are deficite neurologice brusc instalate, ce necesită terapie de urgență. În funcție de importanța și de mărimea zonei cerebrale afectate, pot apărea consecințe grave: moarte sau invaliditate pe termen lung. De aceea este importantă prevenirea AVC și, în momentul în care totuși accidentul vascular cerebral se produce, este importantă intervenția medicală rapidă, tratamentul în timp util putând să micșoreze distrugerile cerebrale și complicațiile", explică Conf Univ Dr Adriana Dulămea, Șef Secție Neurologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni,, potrivit DC MEDICAL
Camelia Mitoșeru a trecut prin momente grele, după ce a fost diagnosticată cu tumoră pe creier în urmă cu ceva timp. Mihai Mitoșeru a făcut tot posibilul pentru ca intervenția chirurgicală să fie posibilă, astfel că actrița a ajuns pe mâinile medicilor și operația s-a terminat cu succes. Camelia Mitoșeru a declarat că nu s-a speriat în momentul în care medicii i-au spus diagnosticul și că nu îi este frică de spitale și de operații.
„Mie îmi place la doctor, eu doctor am vrut să mă fac. Nu îmi e frică de nimic. Îmi place la spital de leșin, dacă sunt nebună. Îmi place să mă operez, îmi place să fac injecții.”, a spus actrița în cadrul emisiunii TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News