Ștefan Stan și soția s-a s-au despărțit în mare secret.
O nouă despărțire a cutremurat zilele acestea lumea mondenă. Este vorba despre Ștefan Stan, fost câștigător Vocea României, și soția sa, Simona, care ar fi divorțat într-un mare secret încă de anul trecut. De pe vremea aceea apăruseră zvonuri în spațiul public, întrucât femeia a decis să se mute în Germania, alături de cele două fetițe ale cuplului, lucru care i-a pus pe gânduri pe foarte mulți dintre admiratorii artistului. Cu toate acestea, solistul a păstrat discreția și spune că el și fosta soție vor rămâne cei mai buni prieteni, de dragul celor doi copii, care locuiesc în continuare cu mama lor. Cei doi s-au căsătorit în 2019, însă după pandemie au decis ca drumurile lor să se separe acolo.
„Un an foarte tumultuos, în familie lucrurile s-au mai schimbat un pic, nu vreau să vorbesc despre asta. Lucrurile s-au schimbat radical. Suntem bine, suntem fericit și prieteni, ne ocupăm de cele două fete. Există înțelegere. Copiii sunt prioritari. Suntem prieteni foarte buni. Înainte de a fi soț și soție am fost prieteni foarte buni. Cele două fete sunt rodul iubirii noastre, îmi doresc copiii să crească într-o armonie, chiar dacă nu este așa cum poate mi-am dorit eu. Încerc să fac tot posibilul să fie bine.", a declarat Ștefan Stan, în urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu, acordat în exclusivitate pentru Antena Stars.
În urmă cu un an de zile, când soția sa avea să se mute definitiv din România, alături de cele două fete, Ștefan Stan respingea ideea conform căreia ar fi divorțat de partenera sa de viață. Acesta justifica la vremea aceea decizia pe fondul viitorului pe care vrea ca micuțele să-l aibă, care în România nu ar fi deloc unul la fel de roz ca și în țara aleasă de mama lor.
„După cum spuneam, urmează o perioadă destul de dificilă în viața noastră, așa că toată asta cu „tot timpul meu liber” o să intervină de săptămâna viitoare pentru că fetele vor pleca de lângă mine definitiv și o să fac eu naveta între locul unde se vor duce ele și acasă. Nu știe nimeni, este o nouă schimbare majoră, deloc fericită.
Totuși, pentru viitorul lor, consider că România nu este ceea ce trebuie. Suntem foarte uniți, putem lua decizii de genul acesta. Indiferent de cât de grea ar fi distanța între noi doi (n.r. – el și soția sa), consider că, la urma urmei, există avioane, mă urc într-un avion, merg la ele, stau 3-4 zile, mă întorc înapoi și îmi fac treburile”, a mai spus el, notează libertatea.
Ștefan Stan spunea că se simte extrem de împlinit, de când a devenit tată, însă, în aceeași măsură, artistul suferă extrem de mult din cauza faptului că nu le mai poate fi alături mereu celor două fete. Acesta este nevoit să-l aline dorul prin convorbirile telefonice, care însă nu suplinesc prezența fizică.
„Calitatea de părinte este una extraordinară. Abia acum înțeleg ce înseamnă adevărata bucurie, adevărata tristețe, adevăratele sentimente. Până acum am crezut că așa este, să suferi, să te bucuri. Nu, e greșit. Acum când ai copii, lucrurile au devenit cu totul și cu totul altele. Cea mai grea parte … este una dintre dificultățile cu care mă lupt și, anume, lipsa mea în viața lor, permanentă. Eu sunt prezent în viața lor, dar pe video-call. Ne ascundem în șifonier, vorbim despre grădiniță. Este dificil, nu poți să-i simți mirosul copilului, îmbrățișarea, căldura”, n a declarat Ștefan Stan, potrivit ego.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News