„Nu doresc nimănui treaba asta”. Andreea Bănică și-a pierdut ambii părinți: „Ăsta este destinul meu”

Data publicării:
Andreea Bănică, foto Instagram
Descriere foto: Andreea Bănică, foto Instagram

Andreea Bănică are o poveste de viață extrem de dramatică. Artista și-a pierdut ambii părinți.

Andreea Bănică știe cum să-și mascheze durerea. Ca orice artist, vedeta afișează mereu un zâmbet și încearcă să aducă voia bună în jurul ei. În spatele zâmbetului molipsitor, artista duce o poveste de viață extrem de tristă. De sărbători, cântăreața merge să-și viziteze părinții, la cimitir. 

Andreea Bănică și-a perdut părinții cu ani în urmă. Practic, spune ea, a trăit mai mult fără ei, decât cu ei. Mama ei s-a stins din viață chiar în momentul în care ea se afla pe scenă. A aflat vestea tragică abia după ce a terminat de cântat. 

Recent, vedeta a mers la cimitir, împreună cu sora ei, pentru a le aprinde o lumânare celor care le-au dat viață. 

”Sunt pe drumul către cimitir, nu am fost de foarte mult timp, cred că de anul trecut, din vară, la părinții. Îmi doresc să ajung la părinții mei, acolo unde sunt înmormântați. Sora mea mă așteaptă. Mă duc să aprind o lumânare, să pun niște flori și să-mi amintesc de vremurile frumoase pe care le-am petrecut alături de ei.

Deși au fost puține, am trăit practic mai mult fără ei decât am trăit alături de ei. Nu doresc nimănui treaba asta. Nu doresc nimănui să i se întâmple treaba asta. Asta este viața. Ăsta este destinul meu. Mergem mai departe!”, a declarat Andreea Bănică pe rețelele de socializare.

Tatăl Andreei avea probleme cu alcoolul

Recent, vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre moartea tatălui său. Andreea Bănică a povestit că părintele său obișnuia să consume alcool și devenea violent atât cu ea, cât și cu mama ei. Din nefericire, chiar alcoolul l-a omorât pe tatăl artistei. Bărbatul a fost la o întâlnire cu prietenii, unde au consumat alcool, iar la întoarcerea spre casă, unul dintre bărbați l-a împins pe tatăl artistei,  iar el a căzut cu capul de bordură, lovitura fiindu-i fatală.

”A murit într-un accident. A venit băut de la o întâlnire cu niște bărbați, a venit pe stradă, s-a certat cu cineva și persoana aceea i-ar fi dat un brânci și a căzut cu capul de bordură. S-a întâmplat asta dintr-un accident, acea persoană n-ar fi recunoscut. A venit salvarea abia a doua oară, n-au vrut să-l ia la spital pentru că era băut, ceea ce e anormal, eu n-am avut putere să mai fac nimic, să scormonesc și să scot la iveală ce s-a întâmplat”, a povestit Andreea Bănică într-o emisiune TV.

Andreea Bănică  a primit vestea printr-un apel telefonic

Artista a povestit că se pregătea si meargă la ziua lui Liviu Vârciu, iar în acel moment, sora acesteia i-a dat tragica veste.

”Era ziua lui Liviu Vârciu, mergeam la ziua lui, eram îmbrăcată într-o salopetă roșie, mă dădeam cu ruj roșu, eram în fața oglinzii și am fost sunată de sora mea și mi-a spus la telefon”, a mai mărturisit Andreea Bănică.

La doar doi ani de la moartea tatălui său, o altă tragedie s-a năpustit asupra artistei. Mama ei a decedat în urma unui cancer esofagian.

„Mama a murit după ce a murit tatăl meu. După doi ani, mama s-a îmbolnăvit de cancer esofagian. A fost cred prima femeie din România care a murit de cancer esofagian. Într-un an s-a stins. Eram pe val atunci, aveam așa mare succes. Dimineața mă duceam la mama la spital, plângeam, și seara cântam. Am avut noroc cu Lucian, care mi-a fost soț, soră, amant, tot. A avut grijă de mine și de banii mei”, a mai spus artista în emisiunea ”La cină”, de la Digi 24.

 

Andreea Bănică: ”Am crescut cu certuri, cu scandaluri, cu bătăi”

 

Andreea Bănică a fost invitată în cadrul podcast-ului realizat de Alexandra Ungureanu, acolo unde a vorbit despre traumele pe care le are din copilărie. 

”Am crescut cu certuri, cu scandaluri, cu bătăi. Atunci când cântam despre cer, trebuia să arăt cer. Dacă nu arătam cer și arătam pământ din greșeală, nu vrei să știi cum mi-o luam. Multe din aceste lucruri m-au ajutat ca om, m-au făcut puternică, dar în același timp mi-au creat frustrări și probabil că, la un moment dat, trebuia să apelez și eu la un specialist, care să mă ajute să trec peste acea perioadă. Nu am avut timp. Sunt foarte multe adunate și e foarte greu. Trebuie foarte mult timp pentru asta”, a mărturisit Andreea Bănică, în cadrul podcastului. 

 

Fiica Andreei Bănică îi moștenește talentul!

 

După muncă și răsplată!  Acum, Andreea Bănică se declară o femeie împlinită, dar și o mămică mândră. Artista a declarat că fiica ei, în vârstă de 12 ani, este foarte talentată și îi moștenește pasiunea pentru muzică. 

 ”Eu mi-am dorit să fiu mamă, în adevăratul sens al cuvântului. Știu că poate nu îndeplinesc toate calitățile unei mame, însă, îmi doresc să fiu acolo. Am lipsit de foarte multe ori în momentele speciale, chiar și la primul moment al Sofiei pe scenă. Eram la un concert, chiar nu aveam ce să fac. M-a sunat de la spectacol și mi-a zis că are mari emoții și am avut eu și mai mari decât ea, am trăit și mai intens decât ea. De mine uitasem complet, mă gândeam doar la ea. Mi-am reproșat tare mult că nu sunt acolo”. ,a mai spus artista.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel