Viața bate filmul, iar Nuami Dinescu este un exemplu de șansă și determinare. Actrița a avut curajul să ia viața în piept și să își încerce norocul în teatru, deși meseria ei de bază era cu totul alta.
Nuami Dinescu spune că Dumnezeu i-a scos în cale lumea teatrului, exact la momentul potrivit. Înainte să fie actriță, vedeta lucra pe șantier iar viața ei arăta cu totul diferit.
„Indiferent tot ce am făcut eu în viața asta, ceva din mine m-a dus într-o altă zonă. Povestea asta cu teatrul și cu talentul nu știi de unde îți vine, e de la Dumnezeu. Eu am terminat un liceu de construcții și apoi am venit în București, unde am lucrat vreo patru ani într-un atelier de geamuri și schelă', a povestit Nuami Dinescu la Chefi la Cuțite, de la Antena 1.
Mai mult, vedeta spune că viața ei s-a schimbat brusc și neașteptat. Deși nu i-a fost ușor să înceapă o nouă peserie, dragostea pentru teatru a făcut-o să depășească orice obstacol.
„Am simțit nevoia să fac altceva și m-am întâlnit cu un coleg, eu stăteam la un cămin de nefamiliști pe atunci. Mi-a spus că el cântă într-un cor, la ansamblul artistic al UTC. Mi-a zis că oamenii ăia au și trupă de teatru și i-am zis că vreau și eu să mă duc. A doua zi m-am dus și le-am zis că vreau să intru în trupă. Mi-au dat un text de Caragiale, la prima vedere. Am citit și au început toți să râdă, ei s-au prins că am ceva cu meseria asta.
Repetam la spectacolul ăsta și între timp făceam și meditații și munceam și 12 ore pe șantier. Ăsta a fost începutul, am tras ca un câine turbat până am intrat la facultatea de teatru', a mai dezvăluit actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News