Nuntă mare în showbiz. Cântăreaţa Ariana Grande s-a căsătorit în secret cu un agent imobiliar

Data publicării:
Ariana Grande, instagram
Descriere foto: Ariana Grande, instagram

Cântăreaţa Ariana Grande s-a căsătorit cu agentul imobiliar Dalton Gomez la sfârşitul săptămânii trecute în vila ei din California, unde cuplul a organizat o ceremonie secretă la care au participat mai puţin de 20 de invitaţi.

Un reprezentant al cântăreţei a confirmat luni pentru revista People căsătoria dintre cei doi tineri, artista fiind în vârstă de 27 de ani, iar soţul ei în vârstă de 25 de ani.

"A fost o ceremonie restrânsă şi intimă, cu mai puţin de 20 de persoane. Sufrageria era plină de fericire şi de dragoste. Ambele familii nu putea fi mai fericite", a spus sursa.

Cei doi au început să iasă împreună în primele luni ale anului trecut şi au făcut publică relaţia lor în mai 2020, după ce au apărut împreună în videoclipul piesei "Stuck With U", pe care Ariana Grande l-a lansat împreună cu Justin Bieber.

Ariana şi Dalton şi-au anunţat logodna în decembrie 2020, după ce au petrecut împreună lunile de izolare la domiciliu în timpul pandemiei de coronavirus, relatează Agerpres.

Înainte de relaţia sa cu Gomez, care se ocupă cu afaceri imobiliare, cântăreaţa a fost logodită cu actorul de comedie Pete Davidson, care nu s-a concretizat însă într-o căsătorie.

Ariana Grande este deţinătoarea a două premii Grammy, iar în ultimii trei ani a lansat trei albume -"Sweetener", "Thank U, Next" şi "Positions"-, care au ajuns fiecare pe prima poziţie în topul vânzărilor de discuri din Statele Unite. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel