O explorare a condiției umane. Cum să ne acceptăm natura instabilă?

Suntem făcuți din stări, spiritele noastre sunt într-o mișcare continuă, asemenea procesiunii neliniștite a fronturilor meteo care traversează un cer capricios.

Așadar, nimic nu poate fi stabil pentru mult timp. O zi senină și frumoasă va fi, aproape inevitabil, urmată de una cu nori, o dimineață liniștită de o după-amiază furtunoasă, o furtună violentă de un apus senin. Continuăm să aspirăm la poziții fixe, ca și cum am fi făcuți din piatră. Asta este ceea ce cred, aceasta este persoana pe care o plac, asta este ceea ce vreau. Și apoi universul râde și ne dă o durere de cap, o noapte rea, indigestie, un moment de euforie, un libido energic, un acces de conștiință și totul este din nou răsturnat.
Ar trebui să procedăm mai prudent. În liniștea minților noastre, pentru a nu-i alarma pe cei din jurul nostru, ar trebui să ne completăm majoritatea pozițiilor ideologice cu un umil „deocamdată”. Acest job pare să aibă un sens enorm, deocamdată. Simt că am rezolvat lucrurile, deocamdată. Asta sunt eu, deocamdată. Niciunul dintre noi nu este vreodată mai departe de câteva schimbări în nivelul de serotonină de o transformare a inimii. 

Putem simți că perspectivele noastre asupra politicii sau iubirii, calitatea unei cărți sau evaluarea unui prieten se bazează pe un teren solid, dezinteresat. Suntem convinși că părțile mai nobile din noi ne ghidează ideile, nu recunoaștem măsura în care ceea ce suntem convinși într-un anumit moment este de fapt rezultatul cât de mult am dormit sau ce se întâmplă cu nivelurile noastre de zahăr din sânge. Vom declara solemn că viața nu merită trăită cu mult înainte de a ne da seama că poate avem urgent nevoie de un pui de somn sau de un suc de portocale.

Cum să ai grijă de sănătatea mentală. PATRU modalități care îți vor schimba viața

Păstrând acest lucru în minte, ne poate ajuta să fim mai generoși și mai exacți cu cei cu care trăim. Poate fi, așa cum ne spun cu o convingere totală la miezul nopții în bucătărie, că ne urăsc din rărunchi sau că nu vor să își mai vadă mama niciodată, sau poate fi doar timpul să ne culcăm și că o masă copioasă atât de târziu nu a fost o idee bună.

Înțelegerea faptului că suntem un mozaic de stări poate fi de ajutor în mod special în acele stări în care nu putem vedea nici măcar o fărâmă de albastru pe cerul interior. Ar trebui să avem experiența de a ști că, deși nu avem, chiar în acest moment, nicio idee despre ce va schimba starea noastră, dacă stăm suficient de mult în fluxul interior și așteptăm, ceva va veni în cele din urmă să ne îndepărteze ororile. La fel cum, mai sobru, de fiecare dată când nu ne putem imagina niciun motiv pentru care am fost vreodată triști, ar trebui să ne amintim întotdeauna de vânturile de toamnă.

Ne împiedicăm din cauza tendinței noastre de a declara prea repede „asta sunt eu și așa voi fi mereu”. Aproape niciodată nu este așa, este un val de căldură, o furtună, o ploaie, o vară indiană. Vrem să fim solizi și nu putem fi decât aer și apă, gaz și căldură, curent și front. Ar trebui să luăm majoritatea lucrurilor în care credem în orice moment cu un scepticism amuzat, dar sincer și să purtăm mereu cu noi o umbrelă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News