Vitalie Cojocari pleacă de la PRO TV după 16 ani. Ce mesaj a transmis jurnalistul?
Vitalie Cojocari se desparte de PRO TV, televiziunea care l-a făcut celebru și unde a lucrat 16 ani.
Vitalie Cojocari este unul dintre cei mai vechi reporteri din Pro TV. Acesta a anunțat pe pagina de Facebook că a ales un alt drum în cariera lui de jurnalism.
”Jurnalismul nu m-a dezamăgit în cei 20 de ani. Mi-a adus multe satisfacții profesionale. Știu acum că îmi place să informez oamenii. Sunt fericit când munca mea este relevantă pentru cei care mă urmăresc. Yuval Noah Harari spunea că una dintre cele mai mari provocări ale omului modern în fața Inteligenței Artificiale este să rămână relevant.
După lungi căutări am descoperit că îmi este apropiat ziarismul clasic de informare, în care jurnalistul este curios, nu-și manifestă părerile în reportaje sau interviuri și pune mai presus decât orice interesul public. De aceea încerc să nu ”păcătuiesc” cu păreri, chiar și pe Facebook. Asta deși citesc cu mult interes editoriale, jurnalism de opinie.
Eu conving sursele să vorbească, documentez și prezint lucrurile din mai multe surse relevante, nu îmi exprim părerile, nu judec, încerc să nu greșesc. Încerc. Nu știu pe cât reușesc. Aici oricine este îndreptățit să mă judece. Poate că Harari are dreptate, iar jurnaliștii roboți vor fi infailibili. Am mai descoperit că trăim într-o lume în care informația este peste tot, oriunde, oricât. În acest context munca jurnalistului este cu atât mai importantă. Oamenii nu au timp să cearnă informațiile și îl creditează cu încredere pe jurnalistul căruia îi consumă produsele media – știe că nu-i va minți. Dacă adăugăm empatie, interes pentru problemele oamenilor, te întrebi: cum să nu iubești meseria asta?”, a scris Vitalie Cojocari pe Facebook.
”Astăzi este 14 februarie 2022. Următoarele cuvinte sunt al naibii de greu de scris. Astăzi este ultima mea zi la PRO TV după 16 ani. Au fost 16 ani în care mi-am trăit visul copilăriei. Iar acesta este al doilea motiv pentru care am decis să vă povestesc toate de mai sus! Le mulțumesc colegilor de la PRO TV pentru încredere, îmbrățișări, prietenie și vise împlinite! De mâine începe o nouă etapă a visului meu de a fi jurnalist. Dar despre viitor – altă dată. Promit!”, a mai scris jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News