Oana Lis a avut o copilărie foarte grea, urmată de multe traume.
Oana Lis nu a avut parte de o copilărie liniștită, pentru că aceasta s-a născut într-o familie violentă, luând bătaie de foarte multe ori de la tatăl ei. Vedeta este recunoscătoare pentru faptul că bunica și mătușa ei au luat-o din acea casă, unde a locuit pentru foarte puțin timp.
"Eu am trăit doar doi ani de zile cu părinții mei. Au fost cei mai groaznici ani din viața mea și mă bucur sincer că au fost doar doi. Am prins însă câțiva ani de copilărie frumoasă la străbunica mea, la țară. Și apoi, în adolescență, când stăteam la bunica. Dar multe amintiri frumoase nu am, din cauza traumelor din copilărie.
În afară de faptul că mi-a dat viață, altă relație nu am avut cu mama. Așa a ales Dumnezeu, să mă nasc în familia asta. Oamenii consideră că, alături de părinți, copiii trăiesc lucruri frumoase, dar în cazul meu este doar o proiecție. Am foarte puține amintiri cu mama, m-a dat de la două săptămâni la străbunica mea și am mai stat cu ea acei doi ani când străbunica mea era bolnavă.", a dezvăluit Oana Lis, potrivit fanatik.
"Eu nu am avut o copilărie ca ceilalți copii, modelele mele materne au fost bunicile mele și mătușa mea de la Bucureșți care m-a crescut aici. Ea era cea care gătea foarte bine, mai ales de sărbători. Și acum îmi pare rău că nu am învățat de la ea. Mătușa ne lua lucruri noi, mie și fratelui meu, pentru că ea nu avea copii. Să ne înțelegem, nu ne răsfăța și nu ne lua o grămadă de haine, dar o pereche de pantofi noi pe an și o pereche de blugi ne lua.
Tradițiile Pascale erau legate de copilăria mea de la țară. Țin minte că bunicul creștea oi, miei, tăiau miel de Paște și stăteam cu toții la masă. Se aduna multă lume, era o comunitate foarte frumoasă de oameni care se ajutau și se sprijineau. Și acum lucrurile astea mă încarcă pozitiv.", a continuat aceasta.
Bunica a salvat-o de la bătăile pe care le îndura de la tatăl ei, povestește vedete, care o iubește extrem de mult pe femeie și în ziua de astăzi.
"Nu am fost un copil năbădăios, fusesem bătută de tata și eram traumatizată, copiii bătuți au anumite traume. Eu fusesem, într-un fel, adoptată de bunica mea, și nu știam să mă bucur de multe. Mătușa și bunica mea se purtau frumos cu mine și eu încercam în permanență să nu le deranjez și să nu le fac probleme. Țin enorm la bunica și încerc să-i fiu alături tot timpul. Mi se pare normal să fiu așa.
Oamenii m-au judecat și m-au comentat până în momentul în care m-au cunoscut. Au văzut că am bun simt, le arăt respect, toate lucrurile pe care le-am învățat în copilăria mea de la bunica. Multe lucruri învățate de la ea nu le-am văzut la cei născuți în Bucureșți. Ei mă judecau pe mine că nu am caracter când, de fapt, era invers.", a mai spus Oana Lis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News