Oana Radu, dezvăluiri despre scandalul cu presupusa iubită a fostului său soț. Cântăreața a dat cărțile pe față

Data publicării:
Sursă foto: Instagram Oana Radu/Facebook Vanessa Ion
Descriere foto: Sursă foto: Instagram Oana Radu/Facebook Vanessa Ion

Oana Radu a dat cărțile pe față în scandalul cu presupusa iubită a fostului său soț. Artista a vorbit despre ce s-a întâmplat, de fapt, între ele și a dezvăluit motivul pentru care tânăra a contactat-o.

Cu câteva zile în urmă, Vanessa, presupusa iubită a lui Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, a venit la emisiunea „Un show păcătos” și a lămurit zvonurile legate de presupusa agresiune din partea bărbatului. Totul a pornit de la o conversație pe care tânăra a avut-o cu cântăreața. Aceasta i-a scris Oanei un mesaj în care o ruga să o contacteze pentru că între ea și Cătălin s-a întâmplat ceva grav. Vanessa a declarat că între ea și antrenorul de fitness nu există nimic mai mult decât o prietenie și a precizat că nu a fost lovită niciodată de către Cătălin, așa cum reieșea din conversația cu artista.

„Era tristă, speriată, debusolată”

Acum, Oana Radu a dat cărțile pe față și a lămurit întreaga poveste. Deși a fost sceptică atunci când a primit mesajul presupusei iubite a fostului soț, cântăreața a decis să îi răspundă și să vadă care este motivul pentru care îi scrie tocmai ei. Aceasta a mărturisit că a compătimit-o pe fată și a simțit că are nevoie de cineva care a trecut prin aceeași situație. Cu toate că Vanessa nu i-a spus Oanei că antrenorul de fitness a lovit-o, fata părea să fie speriată și în șoc, fapt pentru care Oana Radu a presupus că este vorba de agresiune fizică, mai ales că și ea a pățit aceleași lucruri în relația cu fostul soț.

„Eu am primit un mesaj pe Instagram. Nu vorbisem niciodată în viața mea cu fata respectivă. Mi-a dat numărul ei de telefon, există conversația, doar că nu o putem arăta fără acordul ei. Mi-a zis că s-a întâmplat ceva și dacă pot să o sun. La început am crezut că sunt împreună. Mi-a părut rău de ea și am simțit că are nevoie de cineva care știe povestea. Între mine și el sunt niște procese pe rol și m-am gândit că e vreun plan. Era tristă, speriată, debusolată. Lucrurile pe care mi le-a spus nu erau deloc noi pentru mine, din păcate. Nu mi-a spus că a lovit-o, dar când am întrebat-o, a făcut o pauza. Mi-a spus că a fugit. Nu vreau să trag eu concluzii, dar comparând cu ce am trăit eu, mă gândesc că a fost mai mult decât o agresiune verbală”, a declarat Oana Radu.

Te-ar putea interesa și: Feli, confesiuni emoționante despre despărțirea de tatăl fetiței sale: „Eram cu sufletul praf”

„Aici nu a recunoscut”

Oana Radu a declarat că i s-a părut ciudat ca actuala iubită a fostului ei soț să o contacteze chiar pe ea, dar a încercat să o încurajeze și să o facă să înțeleagă că nu are niciun motiv să rămână într-o relație abuzivă. Ba mai mult, artista a precizat că Vanessa și-a schimbat complet declarația atunci când a fost prezentă în emisiune și nu a recunoscut că ar fi împreună cu Cătălin Dobrescu, deși îi spusese anterior că a avut o relație cu bărbatul.

„Eu am încercat să o conving că este tânără, frumoasă, că nu are de ce să tolereze așa ceva. Mi se pare că ar trebui să știi că nu este potrivit să o suni pe fosta soție a unui tip cu care ești tu. De ce nu o suni pe prietena ta cea mai bună? Eu am încercat să aflu care a fost motivul apelului. M-a sunat înainte să vină la voi în emisiune să mă informeze că o să vină aici. Ea mi-a spus că au avut o relație, dar aici nu a recunoscut. M-am uitat la emisiunea pentru că eram curioasă de unde vine schimbarea asta așa mare de comportament. Un bărbat trebuie să te respecte și să te iubească, nu există să îți vorbească urât spre binele tău”, a precizat Oana Radu, la emisiunea „Un show păcătos”, difuzat pe Antena Stars.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel