Oana Radu a slăbit spectaculos cu ajutorul soțului ei. Artista îi este recunoscătoare pentru că a ajutat-o să dea jos 44 de kilograme.
Oana Radu a reușit să slăbească uimitor ajungând de la 104 kilograme la 60. Artista este mai fericită ca niciodată deoarece a ajuns la greutatea mult dorită, însă până aici a fost un drum lung și greu, iar soțul său știe cel mai bine, pentru că el i-a fost alături în tot acest proces dificil.
Invitată în platoul emisiunii Star Matinal, Oana Radu a mărturisit că i-a fost destul de greu să scape de kilogramele în plus, mai ales că soțul ei a fost extrem de exigent cu ea. De asemenea, Oana Radu a precizat că este fericită că e mai slabă cu 44 de kilogram, însă, își dorește enorm să mai dea jos încă cinci kilograme.
''Sunt în cea mai bună formă a mea. Soțul meu mă ajută, săracul de el, câtodată îmi dau seama că este un erou. Eu fac curățenie, iar soțul meu gătește. Ca defect, el este cicălitor, care include următoarele substraturi: stresant, vrea să fac totul bine, vrea să fiu serioasă cu oamenii, să-mi țin cuvântul, să fie ordine în casă, îmi spune să nu mai râd tare. Dar în dimineața aceasta mi-a făcut un compliment.
Mi-a spus, în sfârșit, arăți cel mai bine din viața ta. El a muncit foarte mult cu mine, pentru că eu mâncam pe furiș. El mă antrenează, mă ajută. Am dat jos de la 104 la 60 de kilograme și mă mențin între 60 și 62. Ar fi 44 de kilograme. Mai vreau să slăbesc până la 55 de kilograme. El mă susține în tot ceea ce vreau să fac. El mi-a zis așa: tu o să fii mulțumită de forma ta, în momentul în care vei posta poze cu tine întreagă, o să apari la televizor fără chestii lungi. De vreo lună îmi place de mine'', a spus Oana Radu la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News