Oana Roman a mers la medic cu fiica ei, Isabela. Vedeta a dezvăluit care este starea micuței.
Oana Roman este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Recent, vedeta a povestit că urmează să meargă cu fiica ei la medic pentru a face un control de rutină, dar și pentru a i se administra un vaccin. Soția lui Marius Elisei a recunoscut că a convins-o cu greu pe fiica ei să meargă la medic, în contextul în care micuța se teme de ace.
''Mergem la doamna doctor cu Isa pentru că astăzi are de făcut un vaccin. Totul va ieși bine pentru că Isa este curajoasă și minunată. După ce face vaccinul merge cu tati ( n.r. Marius Elisei) în oraș. '', a declarat Oana Roman pe rețelele de socializare
Oana Roman trece prin momente foarte grele, după ce mama acesteia se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. În urmă cu câteva zile, vedeta a ajuns de urgență cu femeia la spital, iar acum a ales să o interneze pe aceasta într-un centru special, unde să aibă parte de toate condițiile necesare pentru a se reface. Oana Roman îi asigură pe cei care o judecă că nu este vorba despre un azil, ci chiar despre un hotel de 4 stele.
"Ea are destule probleme de sănătate, iar degenerările hormonale nu stau pe loc. Noi facem tot ce putem ca ele să evolueze cât mai lent posibil. Are niște probleme care țin de partea neuronală, adică o îmbătrânire a celulelor neuronale. Nu îi afectează vorbirea, dar îi afectează per total starea generală, adică nu mai este la fel de activă, la fel de conectată, rapidă, a făcut și o serie de mici accidente vasculare care au afectat-o și are o pareză la mâna dreaptă, nu mai poate să o folosească. Din acest motiv, are nevoie de niște îngrijiri speciale. Trebuie să facă kinetoterapie, masaj, gimnastică, are nevoie de ajutor pentru a face anumite activități, deoarece nu-și mai poate mișca mâna deloc.", a declarat Oana Roman, în cadrul emisiunii "La Măruță", de pe Pro TV.
Citește continuarea AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News