Oana Roman a explicat ce semnifică iubirea din perspectiva sa.
Oana Roman se bucură în prezent de o viață liniștită alături de fiica sa, după cum a declarat chiar vedeta în repetate rânduri. Chiar dacă i-a fost destul de greu să încheia relația cu fostul soț, Marius Elisei, în final, vedeta a divorțat oficial. Astfel, acum aceasta vorbește despre ce este iubirea din perspectiva sa și despre cum unii oameni se pierd în amănunte pe acest drum și uită să se mai focuseze asupra partenerului de viață.
„Iubirea este una singură, nu cred că poate fi altfel, decât iubire. Să ajungi la ea este uneori mai complicat decât ne-am imagina. Noi înțelegem iubirea diferit, es este una singură, numai că noi o înțelegem fiecare diferit. Eu cred că sunt infinit de puțini oameni care reușesc să trăiască, să ofere iubirea pură, încât putem să-i numărăm. Și atunci de ce? Pentru că ne pierdem în ce considerăm că ne trebuie. Dacă intrăm într-o relație pe sistemul eu îți dau ție, tu mie, s-a încheiat, aia nu mai e relație.”, a declarat Oana Roman în cadrul unei emisiuni.
Astfel, în momentul în care avem așteptări prea mari la adresa partenerului de viață este cu totul greșit, spune Oana Roman. Nu în aceste acte constă iubirea, este de părere vedeta, care spune că orice cuplu ajuns în acest punct este deja departe de a mai cunoaște această noțiune.
„Când iubim pe cineva, căutăm să fim bine împreună, nu că eu îți dau ție și tu mie. Ne pierdem în iubire, în momentul în care împărțim chestii prost, când așteptăm ca ăla spele vasele, să strângă rufele, să facă cumpărăturile și ne certăm din lucruri care nu mai au legătură cu iubirea, despre asta e vorba. Iubirea e să ne acceptăm fiecare cum suntem, oamenii se pierd. Au senzația că dacă e iubitul meu, soțul meu, trebuie să facă, nu, nu trebuie să facă.”, mai spune aceasta.
Mai mult, vedeta este convinsă de faptul că extrem de multe femei din România trăiesc sub abuz într-o relație, indiferent de natura de care ar fi acesta. Mentalitatea greșită, dar și gura lumii le face pe acestea să accepte relele tratamente din partea partenerilor și să se resemneze cu situația în care se află din varii motive.
„De ce trebuie să-ți dea? Nu trebuie să-ți dea nimic. Dacă există sentimente și iubire, le simți. Sunt oameni care ajung la nivelul ăsta. Ești într-o relație în momentul în care ești în imposibilitatea de a trăi în iubire, când trăiești în lipsă de iubire sau în abuz. Eu sunt convinsă că din păcate 80% din femeile din România trăiesc din abuz sub o formă sau alta, aia nu-i iubire. Nu trebuie să accepți nimic, să stai în neiubire pentru nimeni.”, a continuat vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News