Oana Roman, detalii șocante din relația cu Marius Elisei. Ar fi primit adesea amenințări: „Îmi era frică la propriu. Ultimii ani au fost un iad”

Data actualizării: | Data publicării:

Oana Roman a făcut publice mai multe detalii din căsnicia cu Marius Elisei.

Oana Roman a trecut printr-un an extrem de dificil. Pe lângă faptul că vedeta era zguduită de relația cu Marius Elisei, unde a trecut prin foarte multe greutăți, mama acesteia, Mioara Roman, a fost și ea în mai multe cumpene, pe punctul chiar de a-și pierde viața. După cum le dezvăluie și fanilor adesea în mediul online, aceasta o vizitează frecvent pe cea care i-a dat viață și, spune ea, rolurile s-au inversat, față de perioada copilăriei, când Mioara era cea care avea grijă de ea. 

„În primul rând, a fost un an foarte, foarte greu pentru mama și pentru mine, pentru că a fost un an în care ea nu s-a simțit bine, în care a suferit două intervenții chirurgicale majore, în care a fost internată de multe ori. De multe ori, am crezut că o să o pierdem și toate aceste lucruri pe mine m-au obosit mental. (...) Cumva am ajuns în punctul în care eu sunt cumva mama și ea este copilul, adică eu am responsabilitatea ei și grija ei să îi fie bine, să fie foarte bine îngrijită”, a mai spus Oana Roman pentru Spynews.ro

VEZI și: „Nu văd șanse între Deea Maxer și Robert”. Carmen Harra, predicții pentru vedetele din România. Ce spune despre viața sentimentală a Oanei Roman

Oana Roman, confesiuni neștiute din relația cu Marius Elisei

Relația vedetei cu tatăl copilului ei a fost una extrem de tumultoasă, iar aceasta nu s-a ascuns niciodată de la a face publice aceste detalii. Ce nu știe multă lume însă este că ruptura nu a venit recent, ci în urmă cu câțiva ani, moment din care Oana Roman mărturisește că s-a chinuit constant să pună punct relației. În momentul în care a văzut că vedeta este categorică și că nu mai există o cale de întoarcere, bărbatul ar fi amenințat-o cu faptul că-și ia viața, după care ar mai fi amenințat-o cu faptul că face publice anumite detalii stânjenitoare la TV despre ea.

„Finalul a fost acela în care eu am decis să pun punct. E o chestie ciudată în România, pentru că, în general, sunt puține femei care pun punct și, în general, în viața publică, din păcate, multe femei au fost puse în fața faptului în care s-a pus punct. (...) Pentru că finalul a fost ăsta, în care eu am decis să pun punct și am făcut un plan foarte bine pus la punct ca să ajung în punctul ăsta, pentru că nu a fost ușor și mi-a luat aproape doi ani. (...) E foarte greu să scapi când ești într-o astfel de relație. (...) Evident că da (n.r. l-a iubit pe Marius Elisei). Au fost chiar și amenințări cu suicid, mi-a zis că nu mai are pentru ce să trăiască, el m-a amenințat că se va duce la podcasturi, că va spune lucruri despre mine.”, a mărturisit Oana Roman.

VEZI și: Marius Elisei riscă să ajungă după gratii pentru neplata pensiei alimentare. Cum a reacționat Oana Roman: „Poate știe el…Nu trăiam din cei 500 de lei!”

Până când a durat fericirea

Fericirea nu a durat foarte mult, lasă de înțeles Oana Roman. Aceasta spune că imediat după ce au ajuns în fața altarului, Marius Elisei a început să aibă și primele schimbări de comportament, când gelozia și cuvintele jignitoare erau la ordinea zilei, povestește aceasta. Mai mult, Oana Roman pune că devenise cu adevărat terifiată, întrucât frica era cuvântul care le guverna relația din orice punct de vedere. 

„A durat până după ce am născut. Până după nuntă. După care ei (n.r. persoanele cu personalitate narcisică) încep, când sunt securizați foarte tare în relație și știu foarte clar că nu mai ai șanse de scăpare, încep încet, încet și trag preșul de sub picioare.  Nimic nu e bine. Tot ce greșește el sau ea e din cauza ta, se poartă urât, vorbește urât, te jignește, te face să crezi că nu ești bun de nimic, te face să crezi că totul e din vina ta, te face să crezi că ai pierdut acea iubire și acea fericire din cauză că tu ai o problemă, că tu ai făcut ceva ce nu a fost bine și apoi se victimizează.

Ajunsesem să merg pe vârfuri, cum se spune, în propria mea casă. Ajunsesem să îmi fie frică să răspund la telefon. Dacă ieșeam undeva, la un eveniment, la o nuntă sau la o petrecere, mie îmi era frică să mă duc să mă salut cu persoane de gen masculin. Îmi era frică la propriu. Ultimii ani au fost un iad”, a continuat ea.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel