Oana Roman a răbufnit, după slujba de comemorare a regretatului designer, Stephan Pelger.
Ziua de ieri a fost una foarte tristă pentru cei care l-au cunoscut pe Stephan Pelger. Regretatul designer s-a stins din viață pe 8 iunie 2023, după ce a ales să-și încheie socotelile cu viața. pe 15 iunie a avut loc slujba de comemorare a regretatului designer, acolo unde au participat apropiații, dar și colegii de breaslă ai creatorului de modă. Printre vedetele prezente s-a numărat și Oana Roman, care era foarte apropiată de Stephan.
După încheierea ceremoniei de comemorare a lui Stephan Pelger, Oana Roman nu s-a mai putut abține și a răbufnit pe rețelele de socializare.
„Dragii mei, am lipsit o bună parte din zi pentru că dimineață am fost la cimitirul Evanghelic, acolo unde s-a ținut o slujbă în memoria lui Stephan Pelger, prietenul nostru și apoi am fost cu toți apropiații lui într-un loc care lui îi era foarte drag și am vorbit și am închinat un pahar pentru el și după aceea a trebuit să îmi reintru în ritm',a spus Oana Roman pe Instagram.
Vedeta s-a arătat dezamăgită de faptul că cei care au susținut că au fost prieteni cu regretatul designer, nu și-au făcut prezența la slujba de comemorare a acestuia.
„Ca de obicei, din păcate, am avut dreptate. Știți când v-am spus eu, în live-ul de ieri (14 iunie, n.r.) și în cel de acum câteva zile că toți ăștia care s-au trezit să povestească. Să comenteze și să își dea cu părerea despre Stephan. Dându-se prieteni cu el și apărând pe la televiziuni și dând interviuri, ei bine, dragii mei, niciunul nu a fost astăzi prezent. Niciunul nu a venit astăzi să aducă o floare și să-și ia rămas bun de la Stephan. Nu știu dacă unii dintre ei sunt plecați. Dar n-au venit și mă bucur că așa a fost. Au fost prietenii lui, cei cu care a copilărit, cei cu care a trăit când a fost adult. Oamenii care au ținut la el, oamenii care l-au iubit, nu oportuniștii care au făcut audiență pe spatele lui', a mai spus Oana Roman pe Instagram.
Mama adoptivă a creatorului de modă a fost cea care a luat decizia ca fiul său să fie incinerat,iar urna cu cenușa acestuia să fie trimisă în Germania, pentru a fi înmormântat alături de tatăl său. La slujba de comemorare a lui Stephan Pelger au fost prezente mai multe vedete din showbiz, dar și mama adoptivă a designerului, care a venit din Germania pentru a-și conduce fiul pe ultimul drum. În momentul în care Stephan s-a stins din viață, mama sa era internată într-un spital din Germania. Medicii au sedat-o pe femeie înainte să-i dea cumplita veste.
Slujba de înmormântare a lui celebrului designer a avut loc la Capela Cimitirului Evanghelic-Luteran din București, ia mama sa a ținut un discurs halucinant în memoria fiului său. Mai exact, femeia a mărturisit faptul că s-a rugat ca Dumnezeu să-i curme suferința, deoarece știa prin câte greutăți și traume a trecut.
„Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Fiindcă m-am rugat să-l ia, să-i curme suferința. A suferit mult, fiindcă a fost singur, în sensul că nu a mai avut un frate. Apoi, sâmbătă seara era singur, duminică la fel. A avut prieteni, dar nu un suflet-pereche!', a spus mama lui Stephan Pelger, potrivit Playtech.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News