Oana Roman a oferit noi informații despre starea de sănătate a mamei ei.
Oana Roman nu a trecut printr-o perioadă prea bună în ultima vreme, din cauza faptului că mama sa s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate. În urmă cu doar câteva zile, Mioara Roman a fost transportată la spital, de la centrul în care este internată, pentru că starea sa de sănătate se degradase destul de tare. Pe atunci, vedeta anunța faptul că femeia și-a revenit și că este bine. Acum însă, se pare că aceasta s-a simțit din nou rău, iar Oana Roman a intrat din nou în alertă. Chiar dacă ziua nu s-a mai încheiat de data aceasta cu internare în spital, soția lui Marius Elisei a trecut prin niște clipe foarte grele.
„Astăzi încerc să mă odihnesc, pentru că ieri am fost foarte stresată, m-am dus la mama și din păcate nu era bine deloc. M-am panicat un pic și am hotărât să chemăm salvare să vedem ce se întâmplă cu ea. I-au pus o perfuzie și cei de la spital mi-au spus că nu o iau cu ei, pentru că nu suferă de o afecțiune anume, gravă și nu poate fi îngrijită la spital, mai bine decât este aici, la centru, având infirmieră proprie, doctor. Astăzi era mai bine, dar a fost o zi stresantă.”, a spus Oana ROman pe Instagram.
Oana Roman nu are voie să facă sport: ”Era să mor”. Vedeta nu poate depune efortul fizic
Oana Roman își ține constant fanii la curent cu lucrurile plăcute sau mai puțin plăcute din viața ei, iar starea de sănătate a mamei ei nu face o excepție. Vedeta s-a speriat foarte tare de curând, când mama sa a trecut printr-un moment foarte dificil. Atunci, aceasta s-a decis să o interneze imediat în spital.
”Împărtășesc cu voi și momentele grele prin care trec, la fel ca orice om. Pentru că viața nu este mereu lină, din păcate. Mama a trecut printr-un moment foarte dificil ieri, ne-am speriat foarte tare! Acum se recuperează și este înspre bine, dar este încă la spital și probabil va mai sta o perioadă. Vă mulțumesc tuturor pentru multele sute de mesaje și rugăciuni! Pentru mine înseamnă enorm pentru că îmi dați putere și nu mă simt singură. Rugați-vă pentru sănătatea voastră și a celor dragi, pentru că nimic nu contează mai mult decât sănătatea. Vă îmbrățișez.”, a scris Oana Roman pe Instagram recent.
Starea de sănătate a Mioarei Roman este în continuă degradare, de când a fost diagnosticată cu sindromul Parkinsonian, ”rudă” cu Parkinson, o boală degenerativă a sistemului nervos central de care suferă și actrița Natașa Raab și artistul Cornel Constantiniu.
Marea actriță a fost diagnosticată cu această boală de când a murit soțul ei, în 2019. Natașa Raab nu mai iese deloc din casă și este îngrijită de o prietenă. Cornel Constantiniu a fost diagnosticat cu aceeași boală în urmă cu aproape 30 de ani.
“A primit un diagnostic greșit, asta a fost ideea. A fost diagnosticată cu Parkinson și ea, de fapt, avea sindrom parkinsonian plus încă niște mici probleme. Și sigur că tratamentul era pentru Parkinson așa că, dacă vă aduceți aminte momentele acelea în care ea nu se simțea prea bine, erau din cauza tratamentului în cea mai mare parte”, a declarat Catinca Roman, la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News