Oana Roman a dezvăluit care este starea mamei sale, după ce, în urmă cu câteva zile, s-a simțit rău.
Ultima perioadă a fost plină de tensiuni pentru Oana Roman. În urmă cu câteva zile, vedeta le-a mărturisit fanilor, pe rețelele de socializare, că mama sa, Mioara Roman, s-a simțit foarte rău. Acum, fiica lui Petre Roman a dezvăluit noi detalii despre starea de sănătate a celei care i-a dat viață.
”Azi am avut un moment în care am căzut mental un pic pentru că mama iar nu e bine și aștept să vedem analizele și să decidă doamna doctor dacă trebuie sau nu dusă la spital. Am luat-o pe Isa de la școală și mi-a fugit pământul de sub picioare de oboseală și stres. Se mai întâmplă. Mereu renasc și mai puternică, dar nu pot fi ipocrită să mă arăt vouă în formă dacă nu sunt în formă. Iau o pauză Și revin în forță”, spunea Oana Roman, în urmă cu câteva zile, pe rețelele de socializare.
Oana Roman le-a spus fanilor că fiica sa a stat câteva zile la niște prieteni, deoarece ea a fost nevoită să se ocupe în totalitate de mama sa, care nu s-a simțit foarte bine. Acum, vedeta le-a cerut fanilor să se roage pentru sănătatea mamei sale și a ținut să le mulțumească că sunt alături de ea în aceste momente grele.
„Dragii mei, mă duc să o iau pe Iza de la prietenii noștri unde a stat în vizită peste weekend, am fost azi la mama și vă spun doar că are nevoie de rugăciuni, multe, are nevoie de rugăciuni de vindecare. Până la urmă lucrurile se întâmplă așa cum vrea Dumnezeu, dar în momentul ăsta e nevoie de rugăciune pentru ea, ca să știți. Știu că voi faceți mereu asta pentru mine, știu că de câte ori vorbesc cu voi vă rugați pentru mine și cum eu sunt atât de singură în această luptă de a o ține în viață cât mai bine, știu că vă am și pe voi alături și vă mulțumesc.”, a spus Oana Roman, pe pagina personală de Instagram.
În cadrul unui interviu, Oana Roman susține că a realizat faptul că, la 40 de ani, este o femeie foarte puternică, în ciuda tuturor problemelor cu care s-a confruntat de-a lungul vieții.
„Știi ce îi ziceam astăzi unui prieten? Că eu am realizat la 40 și ceva de ani de ce sunt puternică. Pentru că eu n-am înțeles niciodată de ce. Și stând eu și gândindu-mă foarte serios așa… De ce reușesc totuși să duc atât de mult și să o iau tot timpul de la zero, dacă e nevoie, și să nu mă dărâme nimic. Nu mai mult ca alții, să ne înțelegem, nu mă plâng, că alții o duc mult mai mult ca mine, dar mult totuși. Și mi-am dat seama că mi-am croit viața în așa fel încât sunt complet independentă. Complet neșantajabilă, pentru că n-am făcut niciodată în viața asta ceva de care să-mi fie rușine. N-am șef și nu depind de nimeni și faptul că pot trăi în această libertate aproape absolută, chestia asta îmi dă o putere inimaginabilă. Pentru că am curaj să zic, să fac, să merg, pentru că știu că nimeni nu mă poate opri pentru că nu există niciun motiv.”, a mărturisit Oana Roman pentru Ciao.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News