Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit din nou, de data aceasta, spun ei, defintiv. Mai mult, cei doi au început să-și arunce cuvinte grele.
Oana Roman și Marius Elisei au divorțat, în urmă cu un an, însă au decis să mai dea o șansă relației, de dragul fiicei lor. Dulcea împăcare nu a durat foarte mult, însă, iar recent, cei doi au anunțat public separarea definitivă.
Oana Roman a fost prima care a anunțat despărțirea, chiar pe rețelele de socializare. Marius Elisei a vorbit și el, la rândul lui, despre separarea de mama fetiței s ale, iar declarațiile sale au reușit să o scoată din minți pe fiica lui Petre Roman.
”Da, este adevărat! E treaba noastră ce s-a întâmplat, cert e că nu mai suntem împreună și nu mai vreau să am legătură cu aceasta fată. Nu mai locuiesc cu ea. E treaba noastră cum vom face cu fetița. Detaliile interioare trebuie să rămână în interior, nu totul trebuie să fie făcut public. (...) ”Nu ne mai înțelegeam de multă vreme. Eu mi-am dorit această familie cu toată puterea, dar dacă nu ai cu cine să-ți faci o familie, nu ai”, a spus Marius Elisei, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Oana Roman s-a arătat amuzată de declarațiile fostului său partener și a ținut să-i mulțumească public pentru că, spune ea, încă o mai consideră „fată”, având în vedere faptul că are 47 de ani.
”Vreau să îi mulțumesc public pentru că, deși am aproape 47 de ani, el mă vede fată”, a scris Oana Roman, pe pagina sa de Instagram.
Zilele trecute, Oana Roman anunța, pe rețelele de socializare, că Marius Elisei a plecat de acasă. Ea spunea că se aștepta la această despărțire și că nu crede că mai au vreo șansă să repare relația.
”Eu sunt singură și mă ocup de tot singură, pentru că într-un final Marius a decis să plece de tot. Era de așteptat. Este un lucru pe care ni l-am dorit cumva amândoi. Eu îi spun de foarte mult timp că trebuie să ne separăm definitiv, pentru că nu cred că mai avem nicio șansă să mai reparăm ceva în relația noastră, pentru că avem viziuni total diferite asupra vieții, dorințe total diferite în ceea ce privește viața.
Mi-aș fi dorit ca acest lucru să nu se întâmple acum, pentru că nu este OK că am rămas singură, cu toate pe cap.”, a spus Oana Roman, pe Instagram.
De curând, fiica lui Petre Roman se plângea, în mediul online, că era singura care aducea bani în casă.
„Vreau să mai vorbesc despre faptul că s-a tot indus această idee că eu nu fac nimic și că îmi place să dorm și să pierd vremea. Ei bine, eu de la vârsta de 22 de ani mă întrețin absolut singură din munca mea, din banii mei. Tot ce am este cumpărat din munca mea. Sunt de ceva vreme unicul întreținător al familiei, deși poate probabil aș fi meritat mai mult. Asta este situația.', a dezvăluit Oana Roman pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News