Oana Zăvoranu, rugăminți adresate Sfintei Parascheva după despărțirea de Alex Ashraf. Ce rugăciune rostește pentru vindecare

Data actualizării: | Data publicării:

Oana Zăvoranu și-ar fi dorit să meargă la Iași pentru a se ruga Sfintei Parascheva.

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au trecut prin clipe grele, după ce s-au despărțit definitiv. Cu toate că au existat câteva zvonuri cu privire la împăcarea lor, amândoi le-au negat și au reconfirmat decizia pe care au luat-o.

Vezi și: „Până la ultima mea suflare”. Oana Zăvoranu, declarații sfâșietoare pentru Alex Ashraf, în plin divorț

După despărțire, Oana a fost surprinsă postând diverse mesaje, multe dintre acestea, s-ar spune, ar avea legătură cu fosta relație. De această dată, ea a vorbit despre puterea rugăciunii și despre ce trebuie să facă românul care se află la greu:

„Asta are nevoie românul…să rostească Tatăl Nostru cu voce tare, din Inimă și Suflet, ca să îl cheme pe Singurul care ne poate ajuta în situații grele, în suferință, dragoste, vindecare, victorie, putere, tărie și izbandă. 

Mi-aș fi dorit să fiu și eu ieri la Iași de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și așa, având o familie de oameni minunați, creștini ortodocși și credincioși din Iași, a putut ajunge dorința mea arzatoare la Sfântă…

Și știu că puterea rugăciunii este cel mai de preț cadou pe care îl avem la îndemână…de la Dumnezeu… Trebuie doar să îl vedem și să uzăm de acest cadou. Vă iubesc sincer, Oana”, notează Viva.

Vezi și: Oana Zăvoranu, primele declarații după zvonurile împăcării cu Alex Ashraf: „10 ani aproape de relație pasională nu ți-i ia nimeni”

În urma zvonurilor apărute, Oana Zăvoranu a precizat foarte clar că nu poate spune că îl urăște pe fostul partener, dimpotrivă:

„Nu ne-am împăcat, dar asta nu înseamnă că îl urăsc. 10 ani aproape de relație pasională nu ți-i ia nimeni. Când simt că mi-e puțin doar fac asta. Este încă soțul meu.

Am zis că nu scandal… niciodată cu el. Am răbufnit pentru că am strâns prea multe, l-am ciufulit cu o mână că m-a rănit cumplit, iar cu cealaltă l-am luat în brațe', a spus vedeta la Antena Stars, notează sursa menționată.

Vezi și: Anamaria Prodan sare în apărarea Oanei Zăvoranu, în plin divorț: „Ea nu va avea probleme să o ia de la capăt. Este unică”

Cu o altă ocazie, ea a mai precizat o dată cât de important este Alex Ashraf pentru ea, chiar și despărțiți:

„Te iubesc nepământean și până la ultima mea suflare. Nu știu dacă știi... Ești sufletul meu geamăn și sufletul meu pereche. Pe soartă și pe destin.”, este textul scris de Oana Zăvoranu pe rețelele de socializare, alături de fotografia fostului său soț.

Pe de altă parte, Alex Ashraf a spus doar că nu se va mai întoarce în relație, el fiind cel care a înaintat divorțul:

„Eu am plecat din căsnicie! Eu am înaintat divorțul! Eu cu asta am vrut să încep, ca să nu se mai speculeze că ea a făcut lucrurile astea. Eu am lăsat totul în urmă și am plecat doar cu hainele mele!

Nu mă mai întorc niciodată, putea să spună că a divorțat, atât, ca doi oameni maturi. Se pare că a ales o cale destul de urâtă. Eu o să discut tot în instanță, nu vreau să vorbesc urât de ea. Când doi oameni nu se mai iubesc, se despart. Eu trec prin niște momente foarte grele, o să mi le rezolv singur. Nu am nimic de discutat despre o nouă relație, e viața mea personală.”, a declarat Alex Ashraf,  în cadrul unui interviu, acordat pentru Xtra Night Show.

Vezi și: Mărioara Zăvoranu i-ar fi dat de furcă lui Alex Ashraf. Dezvăluirile neașteptate făcute de Oana Zăvoranu

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel