Obezitatea în rândul copiilor și adolescenților. Despre cauze, prevenție și tratament, cu dr. Oana Căpraru, medic specialist endocrinolog

Data actualizării: | Data publicării:

Dr. Oana Căpraru, medic specialist endocrinolog, explică tot ce trebuie să știe un părinte despre obezitatea în rândul copiilor și adolescenților.

Câți dintre noi conștientizează importanța alimentației echilibrate în rândul copiilor? Obezitatea este problemă reală și din ce în ce mai întâlnită. Există la nivel global o creștere alarmantă a incidenței și a complicațiilor și, din nou, avem o soluție cu care putem contracara – prevenția. Aici intervine, desigur, conștientizarea la nivel de familie a acestei probleme și certitudinea că trebuie să se ia legătura cu o serie de profesioniști, de la nutriționist, psihoterapeut și până la pediatru sau endocrinolog, pentru a avea în totalitate grijă de sănătatea copilului. 

Dr. Oana Maria Căpraru, medic specialist endocrinolog, disponibil pe platforma de telemedicină fondată de dr. Horațiu Ioani, ne oferă cele mai importante răspunsuri cu privire la obezitate în rândul copiilor. Care sunt cauzele? Cum prevenim obezitatea? Ce tratament există?

Cum diagnosticăm obezitatea

 

Ca să știm ce să prevenim, trebuie să cunoaștem în primul rând câteva informații despre cum se manifestă obezitatea și când părinții au motive să se îngrijoreze legat de sănătatea copilului lor. Dr. Oana Căpraru specifică: ”Pentru diagnostic se folosește indicele de masă corporală (IMC) care reprezintă greutatea divizată la pătratul înălțimii. Definim exces ponderal dacă IMC este ≥percentila 85 dar < de percentila 95. Obezitatea se definește daca IMC ≥ percentila 95. Aceste percentile sunt disponibile și pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății. Obezitatea extremă se definește în cazul unui IMC ≥ 35 kg/m2. Copiii cu un IMC ≥ 40 kg/m2 sunt considerați ca având un risc crescut. 
Un rol important în această evaluare o au și medicii de familie care ar trebui să sesizeze de timpuriu modificări în greutatea copiilor și să-i anunțe pe părinți despre acest aspect. E cunoscut că obezitatea poate să fie și determinată genetic, de aceea, în unele cazuri, poate să fie necesară evaluarea copiilor cu un debut precoce al obezității (mai devreme de 5 ani) și al celor care prezintă semne clinice de sindroame genetice asociate cu obezitate și apetit excesiv sau cu istoric familial de obezitate morbidă”. 

Totul despre prevenție în obezitatea pediatrică

 

Ca și în cazul adulților, și pentru copii e regulă de aur promovarea unui stil de viață sănătos și practicarea activităților sportive. Copiii au în general foarte multă energie, așa că timpul petrecut în natură ar trebui să fie la ordinea zilei, indiferent că e vorba de plimbări relaxante, de fotbal, volei, mers pe role, patinat sau schiat. 
Cât despre alimentație, consumul cât mai mare de legume e indicat, fructe în loc de suc de fructe, porții de mâncare echilibrate, evitarea ”ronțăielilor” între mese și evitarea consumului de alimente cu conținut caloric ridicat și sărace din punct de vedere nutritiv (băuturi îndulcite, fast food, chips-uri etc). 

Un rol important îl are și promovarea igienii somnului la copii și adolescenți. Un somn neodihnitor sau dormitul la ore foarte târzii poate să inducă modificări la nivelul metabolismului. S-a demonstrat că deprivarea somnului alterează comportamentele alimentare, inducând un consum crescut de alimente bogate caloric sărace nutritiv. 
Trăim în era dezvolării accelerate a tehnologiei, dar acest lucru este în dezavantajul copiilor expuși prea mult timp la ecranele calculatoarelor/ tabletelor sau a altor gadget-uri. De aceea, părinții trebuie să reducă acest timp petrecut în fața ecranelor și să încurajeze activitatea fizică în schimb”, subliniază dr. Oana Căpraru. 

Cum se tratează obezitatea 

”Intervențiile farmacologice la copii sunt destul de limitate. Se poate apela la terapii medicametoase doar după ce s-a recurs la adoptarea unui stil de viață sănătos, cu modificarea regimului alimentar, care a eșuat în a da rezultate după cel puțin 6 luni. Nu se administrează medicamente de obezitate copiilor sub 16 ani care sunt doar cu exces ponderal, fără comorbidități/ boli asociate. Dacă pacientul nu a pierdut mai mult de 4% din IMC după 12 săptămâni de tratament cu doză maximă, se oprește tratamentul farmacologic deoarece riscurile pot depăși beneficiile”, explică dr. Oana Căpraru.

Conform dnei doctor Căpraru, se poate recurge și la chirurgia bariatrică ca strategie terapeutică, aceasta fiind întotdeauna ultima strategie abordată și se poate aplica doar în cazuri atent selecționate, pe baza anumitor criterii: ”Copilul trebuie să fi atins dezvoltarea pubertară sau talia țintă finală (de adult) și să aibă un IMC ≥40 kg/m2 sau  ≥35 kg/m2 cu comorbidități severe, obezitatea extremă și comorbiditățile severe să persiste în ciuda complianței la un stil de viață sănătos cu sau fără tratament medicamentos. De asemenea, contează să fie evaluat psihologic, să demonstreze o capacitate de aderare la principiile de alimentație sănătoasă și activitate fizică și să acceseze un centru specializat de chirurgie bariatrică sau o echipă pluridisciplinară de specialiști care să monitorizeze atent acești copii înainte de intervenție, dar mai ales post-operator”

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel