Obiceiuri şi tradiţii de Sfânta Marie Mică 2023. Ce nu este bine să faci în această zi de mare sărbătoare

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Sonika Agarwal
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Sonika Agarwal

În fiecare an, pe 8 septembrie, creștinii ortodocși și cei catolici sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mică. Această zi de sărbătoare este marcată cu tradiții și obiceiuri.

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare importantă din luna septembrie. Aceasta anunță începutul unor activități specifice toamnei, cum este culesul viei, al nucilor, și semănatul grâului. Încă din bătrâni se spune că în această zi importantă, femeile trebuie să citească rugăciuni către Maica Domnului.Tradiția populară spune că în ziua de 8 septembrie nu se fac treburi gospodărești, nu se spală rufe, nu se face curățenie în casă sau în curte, pentru că aceste activități atrag răul asupra familiei.

De asemenea, femeile care își doresc să rămână însărcinate, de Sfânta Maria Mică trebuie să se roage la Maica Domnului. Chiar și cei care vor să se căsătorească este bine să se roage în această zi Sfântă pentru a-i ajuta să își îndeplinească acest lucru.

În ziua de Sfânta Maria Mică, credincioșii aprind candele la icoana Fecioarei Maria. Este ziua în care se dau se pomană pentru morți, fructele toamnei.

Încă din bătrâni se spune, în noaptea de dinainte de Sfânta Maria Mică, Maica Domnului vine pe pământ. Fecioara îndeplinește atunci dorințele creștinilor spuse sincer și cu sufletul curat.

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi:

„Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel