Olena Zelenska, prima Doamnă a Ucrainei, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Soția lui Vladimir Zelensky a făcut un apel public disperat, prin care descrie situația actuală din Ucraina.
”Dacă nu-l oprim pe Putin, nu va mai fi vreun loc sigur pe lumea asta. Granița ucraineană a fost traversată de tancuri, spațiul nostru aerian a fost brăzdat de avioane inamice. Orașul Kiev a fost înconjurat de sisteme de rachete. În ciuda asigurărilor propagandiștilor de la Kremlin, care numesc această invazie o „operațiune specială”, de fapt, este vorba uciderea unor oameni pașnici!", a scris Olena Zelenska, pe Instagram, potrivit fanatik.ro.
Olena Zelenska a oferit și mai multe informații dramatice, despre copiii care au murit în acest război și, care, nu au avut nici măcar o șansă de salvare.
"Fetița de opt ani, Alice, care a murit pe strada Ohtîrka și pe care bunicul a încercat să o acopere cu trupul său. Sau Polina din Kiev, care a murit de la bombardament, împreună cu părinții ei. Sau Arsenie, de 14 ani… În suburbiile cândva liniștite ale capitalei, ambulanțele pur și simplu nu au putut intra din cauza bombardamentelor”, a mai scris Olena Zelenska.
Aceasta este îngrijorată de soarta copiilor din Ucraina, care au ajuns să studieze și să se nască, în spațiile subterane, singurele cât de cât sigure din această perioadă.
”Copiii noștri fac lecții la subsol și se nasc la subsol! Maternitățile au fost relocate în subteran. Copiii războiului nu au văzut un cer liniștit, ci tavanul de beton al buncărului. Războiul împotriva unor astfel de oameni este o crimă dublă. Drumurile sunt pline de refugiați, femei și copii obosiți. Soții îi aduc la granițe și se întorc la război. În ciuda tuturor acestor orori, ucrainenii nu renunță. Propagandiștii Kremlinului s-au lăudat că ucrainenii îi vor primi cu flori, ca pe niște eliberatori. Dar ucrainenii i-au primit cu cocktailuri Molotov. Locuitorii orașelor atacate se coordonează pe rețelele de socializare, ajutându-i pe cei singuri, pregătind mâncare, colectând medicamente și muniție pentru apărători. Doar își fac treaba. Ucraina vrea pace! Dar Ucraina se va apăra și nu va capitula niciodată. Închideți spațiul aerian, că pe pământ ne descurcăm singuri”, a continuat aceasta.
”Avem nevoie de coridoare de securitate, care să permită ajutorului umanitar să intervină și civililor să plece în siguranță. Vă solicit să ne acordați ajutor umanitar și mulțumesc celor care deja îl oferă. Mulțumesc tuturor locuitorilor din țările voastre care ies în piețe pentru a sprijini Ucraina. Continuați să arătați ce se întâmplă și să spuneți adevărul!”, a încheiat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News