Olivia Steer l-a acuzat pe Mircea Cărtărescu că nu cunoaște regulile gramaticale, iar acesta i-a demonstrat că nu are dreptate.
Fosta prezentatoare TV, Olivia Steer, cunoscută pentru poziția ei radicală față de vaccinuri a pornit un atac împotriva scriitorului și profesorului Mircea Cărtărescu. Aceasta l-a acuzat că nu ar cunoaște regulile gramaticale și că încearcă să îi convingă pe români să se vaccineze.
Olivia Steer l-a criticat dur pe Mircea Cărtărescu și i-a atras atenția că nu a folosit corect dativul cuvântului „dragă”. La scurt timp, scriitorul i-a demonstrat că nu are dreptate, iar Olivia Steer a șters postarea controversată.
Schimbul de replici dintre cei doi s-a petrecut pe Facebook, iar în final Olivia Steer și-a cerut scuze în mod public față de Mircea Cărtărescu.
„Marele profesor, filolog şi scriitor, nominalizat la Premiile Nobel, Mircea Cărtărescu, nu ştie că dativul – feminin – singular pentru ‘dragă’ este ‘dragei’ şi foloseşte, în schimb, nominativul – masculin – plural – articulat ‘dragii’ când se referă la Ioana Pârvulescu. Nu-i bai, bine că ştie sigur, da’ sigur!, cum stă treaba cu vaccinurile şi ne sfătuieşte, cu înţelepciune, cum să gafă… aaa… facem ca el!”, a fost primul mesaj transmis de Olivia Steer pe pagina ei de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News