Omar Arnaout a povestit despre viața de proaspăt tătic, dar și despre trucurile la care a apelat în creșterea micuțului său.
Omar Arnaout a oferit detalii despre adaptarea sa la viața de părinte și provocările întâmpinate de el și partenera sa. Acesta recunoaște că în primele două luni de la nașterea celui mic, a luat o pauză de la muncă și proiecte, pentru a petrece cât mai mult timp cu bebelușul. De asemenea, cântărețul a vorbit și despre o posibilă nuntă, dar a mărturisit că nici el, nici Miruna, partenera sa, nu se grăbesc în acest sens, mai ales că sunt deja căsătoriți religios, iar acest lucru contează cel mai mult pentru ei.
„De când a apărut băiatul nostru în viața mea am realizat că dacă lucrez de acasă nu mai fac performanță neapărat pentru că e cea mai mare tentație băiatul meu. Cel puțin în primele două luni de când s-a născut, el face acum cinci luni, cu greu am mai reușit să fac una, alta. Am luat o pauză de la absolut orice pentru că iubesc să îl văd, iubesc să stau cu el, dar de la un moment dat încolo trebuie să mai și facem treabă. Nu am fost preocupați să realizăm căsătoria în cel mai scurt timp. Evident, am făcut obligațiile pe care le-am avut în fața lui Dumnezeu. Pentru noi, acolo se pune punct. Mai departe de lucrul ăla, sunt lucruri care pot apărea sau nu în viața noastră și noi suntem la fel de fericiți. Poate suntem și foarte fericiți să mergem la atâtea nunți la care noi oricum cântăm, pentru că oamenii ne cheamă, poate ne luăm bucuria din aceste nunți și nu am mai avut timpul necesar să ne facem și noi bucuria asta”, a declarat Omar Arnaout.
Te-ar putea interesa și: Ilona Brezoianu, declarații despre nuntă și planurile de viitor: „Mi-ar plăcea o fetiță”
Omar a făcut și câteva dezvăluiri amuzante. Acesta a recunoscut că a învățat foarte multe lucruri despre creșterea unui copil cu ajutorul inteligenței artificiale și le recomandă și altor tătici să facă la fel. El a subliniat importanța protecției și a limitării vizitelor în primele săptămâni după nașterea copilului, explicând că a restricționat accesul vizitatorilor pentru a oferi un mediu sigur și liniștit pentru Miruna și cel mic. Mama Mirunei a fost singura care a venit și i-a ajutat cu băiețelul, Omar declarând că nu i-a lăsat nici măcar pe frații săi să vină și să îl vadă pe cel mic în primele două săptămâni după naștere.
„Vreau să fac și o recomandare. Inteligența artificială e periculoasă. Dar eu, cu toată sinceritatea și cu toată încrederea pe care o am în mine, am învățat, cred că 80% din cum să îmi cresc copilul, de pe ChatGPT. Miruna știa în mare, ea în prima săptămână când s-a născut copilul, a stat cu mama ei. Mama ei a venit, eu am dat interzis la toată lumea să vină. Le-am spus tuturor prietenilor noștri, inclusiv fraților mei mai mari, să nu îi prind aici. Nu neapărat din cauza bebelușului. Revenind la protecția pe care i-am oferit-o Mirunei în sarcină, asta s-a prelungit cu o săptămână, două după ce a născut”, a precizat Omar Arnaout, la Știrile Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News