Opera Braşov, în parteneriat cu Filarmonica Braşov, va prezenta vineri, online, de Ziua Culturii Naţionale, un spectacol extraordinar, intitulat "Pe-o gură de rai" - un recital vocal instrumental cu creaţii româneşti, din care nu vor lipsi versurile lui Eminescu şi "Balada" lui Ciprian Porumbescu.
Conform unui comunicat remis, luni, de instituţia de cultură, recitalul vocal-instrumental ce va fi prezentat este "100% românesc", atât prin creaţiile muzicale propuse şi versurile ce stau la baza acestora, cât şi prin interpreţi - tineri artişti ai celor două instituţii din Braşov.
Protagoniştii acestui recital sunt: Mădălina Bourceanu - soprană, Bogdan Costache - vioară şi Lioara Frăţilă - pian, care propun, spre audiţie, lied-uri ale compozitorilor Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Nicolae Bretan, Eugen Doga, Sabin Păutza, Virgil Mihăilescu, precum şi arii din operete româneşti: "Lăsaţi-mă să cânt" de Gherase Dendrino, "Ana Lugojana" şi "Plutaşul de pe Bistriţa" de Filaret Barbu, "Amorul mascat" de Ion Hartulary-Darclee sau "Valurile Dunării" de George Grigoriu.
Dintre creaţiile instrumentale nemuritoare nu va lipsi celebra "Baladă pentru vioară şi pian op. 29" scrisă de Ciprian Porumbescu.
"Vă invităm, cu drag, de Ziua Culturii Naţionale, să vă bucuraţi de sonorităţi româneşti, pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Constantin Paiu, Toma Istrati, prin intermediul cărora spiritul şi simţirea autohtone vă vor încălzi sufletele în acest moment de o deosebită semnificaţie, în aceeaşi zi în care aniversăm naşterea marelui poet naţional, Mihai Eminescu", se arată în comunicatul Operei Braşov.
Spectacolul va putea fi urmărit vineri, de la ora 18,30, pe pagina de Facebook şi pe canalul oficial de YouTube ale Operei Braşov, evenimentul fiind realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Braşov, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News