Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Eva Nicolescu EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Eva Nicolescu a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Eva Nicolescu, artista pe care publicul a urmărit-o recent în semifinala show-ului Românii au talent, a lansat recent videoclipul Poison. Piesa a fost cântată în premieră în cadrul show-ului, iar acum vine însoțită de un videoclip fresh, cu o imagine spectaculoasă.
În cadrul semifinalei, cântăreața în vârstă de 13 ani a cântat piesa Poison, uimind juriul atât cu calitățile sale vocale, cât și prin apariția spectaculoasă de pe scenă. Andi Moisescu a fost într-atât de uimit de apariția sa impresionantă, încât a declarat că o credea artist internațional.
„Mamă, dar ce apariție! Ce machiaj! Nu m-aș fi gândit că tu ești un artist român”, a spus Andi Moisescu în cadrul semifinalei Românii au talent.
Laudele juriului nu s-au oprit aici, Mihai Bobonete exclamând: ”Senzațional! A sunat într-un mare fel și te felicit că ai avut curaj să vii în seara asta cu o piesă compusă de tine”.
Eva nu este doar o solistă cu o voce de aur, ci un artist complex, care își compune propriile piese. Poison este compusă de mica artistă, la vârsta de doar 12 ani.

 Eva Nicolescu a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.


SPECTACOLA: Care este cel mai mare vis al tău în copilărie?
Eva Nicolescu: Cel mai mare vis al meu în copilărie era să cânt pe o scenă mare, ca o vedetă adevărată. În continuare acesta este visul meu și muncesc pentru asta zi de zi. Cu fiecare zi ce trece, mă simt tot mai aproape de visul meu. :) 


SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trasnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Eva Nicolescu: Când eram mică dădeam „hack” la conturi de Roblox.


SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Eva Nicolescu: Am trecut prin multe faze, iar pe parcursul uneia m-am tuns foarte scurt. Acum regret enorm.


SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?
Eva Nicolescu: Cea mai mare frică a mea este eșecul. Mi-e teamă să nu mă fac de râs, să nu mă pierd pe scenă.


SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Eva Nicolescu: Winterwind – Chopin.


SPECTACOLA:  Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?
Eva Nicolescu: Îmi aduc aminte de o întâmplare, pe când aveam 9 ani. Alarma de incendiu a unui hotel în care mă aflam s-a declanșat accidental, ceea ce m-a făcut să mă panichez îngrozitor... am început să țip după ajutor în timp ce părinții mei se tăvăleau pe jos de râs. Bineînțeles că m-au calmat, ușor, ușor, explicându-mi că nu s-a întâmplat nimic grav și alarma s-a declanșat accidental.


SPECTACOLA:  Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?
Eva Nicolescu: Finala Românii au talent, deoarece mi-am văzut prietenii cum au performat.


SPECTACOLA:  Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?
Eva Nicolescu: Mama îmi spune că am un talent inconfundabil de a pierde timpul, haha. 


SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?
Eva Nicolescu: Telefonul, pianul și pisicile mele sphynx.


SPECTACOLA:  Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 
Eva Nicolescu: Meniul meu perfect este un platou de sushi, cu boba de caramel.


SPECTACOLA:  Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?
Eva Nicolescu: O altă meserie pe care aș alege-o ar fi pictor, deoarece îmi place nespus și să desenez/pictez.


SPECTACOLA:  Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.
Eva Nicolescu: “Fractured” și “Black Mirror”


SPECTACOLA:  Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?
Eva Nicolescu: Trosnirea degetelor/picioarelor.


SPECTACOLA:  Care crezi că este cel mai mare defect al tău?
Eva Nicolescu: Cel mai mare defect al meu cred că este faptul că sunt repezită uneori, neatentă.


SPECTACOLA:  Dar calitate?
Eva Nicolescu: Firea mea artistică și plăcerea de a crea.


SPECTACOLA:  Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?
Eva Nicolescu: Aș vrea ca oamenii să își amintească de vocea mea.


SPECTACOLA:  Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României? 
Eva Nicolescu: Toate problemele sociale care nu se schimbă de mult timp. Cum ar fi rasismul, homofobia, sexismul. Niciun președinte român nu a luptat pentru schimbarea acestor lucruri în România. Nu evoluăm ca țară sau ca oameni dacă nici măcar liderul nu ne poate îndruma.


SPECTACOLA:  Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?
Eva Nicolescu: Mama mea este cea care m-a motivat cel mai mult de când m-am născut și continuă să o facă zi de zi. Mi-a întreținut pasiunea și m-a ambiționat să nu renunț atunci când mi se părea prea greu.


SPECTACOLA:  Care este cel mai mare regret al tău?
Eva Nicolescu: Cred că sunt încă prea mică pentru regrete.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel