Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Ioana Ginghină a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.
Ioana Ginghină a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA și a completat în ORACOLUL VEDETELOR.
SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Ioana Ginghină: Cel mai mare vis al meu era să devin actriță.
SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Ioana Ginghină: Am fost un copil cu multă imaginație și putere de convingere, așa că într-o zi, după școală, când cam toți copiii eram singuri acasă, i-am convins pe prietenii mei să luăm bijuteriile din casă și să le îngropăm ca să facem comori.
Când și-au dat părinții seama că acestea lipsesc a fost mare haos, căci era deja noapte.
Toți, părinți și copii, au venit la mine la ușă ca să descoperim unde sunt bijuteriile.
Le-am găsit, dar nu pe toate…
SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Ioana Ginghină: Nu aș schimba nimic. Am avut și am o viață perfectă.
SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?
Ioana Ginghină: Să nu i se întâmple ceva Ruxandrei.
Vezi această postare pe Instagram
SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Ioana Ginghină: Love is in the air. I love my life.
SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/haios moment din viața ta?
Ioana Ginghină: Penibil nu prea am avut. Eu am o vorbă când esti în rahat până la gât te apuci și mănânci.
Haios… nu știu, au fost multe.
SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?
Ioana Ginghină: Abia săptămâna asta am aflat că găinile mănâncă ouă. Adică propriile ouă.
SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?
Ioana Ginghină: Nu știu, nu cred ca am ceva inutil. Toate talentele pe care le am sunt utile la ceva.
SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?
Ioana Ginghină: Nu știu sincer dacă aș lua trei lucruri cu mine.
Poate doar să le vând, dar nu am atașamente pentru lucruri. Pot trăi fără orice liniștită.
SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată.
Ioana Ginghină: Nu știu. Nu prea mă gândesc la mâncare. Mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc. Poate că sushi nu aș refuza niciodată, dar de renunțat pot renunța la orice. Cum spuneam nu am atașamente nici măcar la alimente.
SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?
Ioana Ginghină: Nu știu. Poate profesoară. Îmi place să lucrez cu copiii.
SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.
Ioana Ginghină: Oooo… multe… Anca Țurcașiu, Carmen Brumă, Andreea Raicu, Oana Cuzino, Elvira Deatcu, Alina Chivulescu, Monica Bârbădeanu, Olimpia Melinte.
Iar ca bărbați Alex Dima, Florin Piersic JR, Marius Pancu…
SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.
Ioana Ginghină: Acum aștept noul sezon din Casa De Papel. N-am dormit 3 nopți când a murit Naierobi.
SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?
Ioana Ginghină: Dulciurile. Pot scăpa, dar nu vreau (n.r. râde).
SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?
Ioana Ginghină: Pff.. că sunt perfecționistă și cer asta și celor din jurul meu.
SPECTACOLA: Dar calitate?
Ioana Ginghină: Cea mai mare calitate este că sunt perfecționistă și super organizată.
SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?
Ioana Ginghină: Pentru cea mai frumoasă experiență, întâlnire. Aș vrea să las un sentiment frumos după ce plec de undeva.
SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?
Ioana Ginghină: Sistemul sanitar, sitemul de învățământ, drumurile… muuulteee…
SPECTACOLA: Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?
Ioana Ginghină: Eu și apoi mama și sora mea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News