Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Jimmy Dub EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Jimmy Dub a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Jimmy Dub a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

SPECTACOLA:  Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Jimmy Dub: Cel mai mare vis al meu era să devin artist, dar pe lângă pasiunea pentru muzica îmi plăcea foarte mult și fotbalul și îmi doream să ajung și fotbalist.

SPECTACOLA:  Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Jimmy Dub: Una din trăsnăile pe care le-am făcut când am fost mic a fost atunci când am spart un geam cu mingea și am fugit în casă. 

SPECTACOLA:  Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Jimmy Dub: Aș munci de doua ori mai mult decât am făcut-o până acum.

SPECTACOLA:  Care este cea mai mare frică a ta?
Jimmy Dub: Nu prea am frici, dar cred că mi-e frică de șerpi.

SPECTACOLA:  Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Jimmy Dub: Nu m-am gândit, dar cu siguranță ar fi una compusă de mine.

SPECTACOLA:  Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?

Jimmy Dub: Hmmmm...nu îmi aduc bine aminte. (râde)

SPECTACOLA:  Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?

Jimmy Dub: Am avut o săptămână aglomerată la studio, nu mi-a atras nimic atenția. 


SPECTACOLA:  Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?
Jimmy Dub: Nu știu dacă îl pot numi inutil, dar am descoperit că pot face voci din desene. Îi fac fetiței mele des roluri și ea se amuză.

SPECTACOLA:  Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?
Jimmy Dub: Un laptop, un microfon și o poză cu familia. 


SPECTACOLA:  Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 
Jimmy Dub: Îmi plac foarte mult burgerii și pastele carbonara și la desert un sufleu de ciocolata cu înghețată . 

SPECTACOLA:  Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?
Jimmy Dub: Cred ca m-aș fi descurcat în meseria de Dj la radio. Am și avut un radio online, ”Radio 7” se numea, care a mers foarte bine atunci.


SPECTACOLA:  Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare. 
Jimmy Dub: Pe soția mea LUZ , este cea mai frumoasa dj-itza și nu numai din showbiz, cel puțin pentru mine. 

SPECTACOLA:  Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.
Jimmy Dub: Mi-a plăcut foarte mult “The Notebook” și ca și serial “Entourage” cred că l-am văzut de cel puțin 10 ori.

SPECTACOLA:  Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Jimmy Dub: Muzica e viciul de care nu voi putea scăpa niciodată.

SPECTACOLA:  Care crezi că este cel mai mare defect al tău?
Jimmy Dub: Cred ca sinceritatea, de la un timp am învățat să nu mai spun chiar tot ce cred despre ceva sau cineva, pentru că este mai bine pentru mine .

SPECTACOLA:  Dar calitate?
Jimmy Dub: Sunt foarte ambițios, nu mă las până nu reușesc ce mi-am propus.

SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?
Jimmy Dub: Pentru tot ce am construit în toți acești ani. Vreau să rămână cu amintiri frumoase și cu trăiri și sentimente produse de muzica mea.

SPECTACOLA:  Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României? 
Jimmy Dub: Aș pune la punct infrastructura țării și aș face niște săli sau locații unde să putem susține și noi concerte ca afară.

SPECTACOLA:  Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?
Jimmy Dub: Cel mai mult m-a motivat familia. Pentru ei fac totul. 

SPECTACOLA:  Care este cel mai mare regret al tău?
Jimmy Dub: Ca trec anii foarte repede și că nu mai am 22 de ani.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel