Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Misty / EXCLUSIV

Alexandra Pavel, cunoscută cu numele de scenă Misty, este cântăreață, mămica unei superbe fetițe și soția unui alt artist celebru, Keo. 

Frumoasa artistă a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA și a răspuns sincer celor 20 de întrebări. Pe lângă detaliile neștiute din viața ei, vedeta a făcut mărturisiri dureroase despre perioada în care s-a aflat în mijlocul unui scandal mediatic, atunci când Keo se despărțea de Andreea Bălan și începea o relație cu ea, dar și despre clipele de groază pe care le-a trăit într-un spital, în urmă cu mai mulți ani. 

1. SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Misty: Cel mai mare vis era să fiu super erou, să salvez lumea! Să salvez natura, animalele și oamenii buni!  Mda…un imposibil  Mai târziu, visam să fiu cântăreața și actrița. 

2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Misty: Eram destul de nazdravă, energică și inventivă! I-am dat multe bătăi de cap mamei mele, eu și fratele meu cel mare. Spre deosebire de fratele meu mijlociu care a fost un copil extrem de cuminte. Fiind cea mai mică și fiind și singura fată,  am fost foarte răsfățată și au fost și permisivi și indulgenți cu mine. 
Îmi amintesc acum o trăznaie, că am tăiat o rochie lungă. superbă, a mamei mele, dar cum? Deschid ușa dulapului și tai o bucată considerabilă din spatele fustei, lasând rochia acolo frumos pe umeraș. Când s-a îmbrăcat mama cu rochia nu a observat că lipsește o bucata din spatele fustei, a îmbrăcat-o așa și a ieșit din casa. A fost furioasă când o cunoștință i-a atras atenția că îi lipsește o bucatădin rochie. Noroc că era o rochie lunga și am tăiat o bucata așa din marginea fustei
Eu aveam nevoie să coș ținute de scenă pentru Bărbie.
M-am tuns singură, tundeam păpuși, scoteam și tăiam benzile din casete, multe boacăne legate de foarfeca. O amuză pe mama mea acum foarte tare fiindcă și  fiica mea are aceleași “ pasiuni” și am grija să ascund mereu foarfeca. 

3. SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Misty: Acum…nu stiu daca aș mai schimba ceva, deși am anumite regrete. Dar pentru că sunt la o vârstă la care realizez că sunt cu siguranța unde sunt, sunt ceea ce sunt și am ceea ce am, tocmai datorita situațiilor plăcute sau mai puțin plăcute în care viața m-a pus, experiențelor trăite și datorita lecțiilor învățate… Sunt bine și recunoscătoare! Truly!

4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Misty: Cea mai mare frică a mea este să nu pățească copilul meu ceva. 
Vreau doar să fie copilul meu sănătos, bine și fericit. E misiunea vieții mele!
Și apoi mi-e frica să nu pățim noi părinții ceva, să fim bine și sănătoși ca să fim prezenți pentru fetița noastră. Mă cutremura când aud cazuri în care copii își pierd mama sau tatăl. 
Mi-e frica de moarte, de ideea de a nu mai exista, de pierderea cuiva drag. Sunt lucruri la care refuz să mă gândesc pentru că mă înspăimântă.  Îmi iubesc atât de mult părinții, copilul, familia, apropiații. 

5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Misty: Cu siguranță Purple Rain - Prince. Pe lângă faptul că Prince este un zeu și nici nu pot să vorbesc despre el la trecut…Piesa asta înseamnă mult pentru mine și prin prisma asocierii acestei piese cu omul meu iubit. E piesa lui Keo preferată de când a apărut și nicio alta piesă nu a reușit să o detroneze pe aceasta, nici până în prezent. Pe Keo îl iei la pachet cu Prince, n-ai cum! Prince devine parte din viața oricui are o relație apropiata cu el. 
Majoritatea amintirilor împreună, cele mai frumoase momente dar și cele mai grele, certuri, despărțiri, momente în care mă gândeam la el, sunt puternic asociate cu muzica lui Prince, în special cu Purple Rain. Sărbătorile, onomasticele mele, ale lui mai ales, cadouri personalizate cu Prince, torturi violet cu poze sau figurine Prince. 
Până și pe fetița noastră o cheamă Arya Violette, care by the way, fredona Purple Rain înainte să știe să vorbească, atât de des se asculta piesa la noi în casă. Uneori le spun “ I purple you” în loc de “I love you”. Deci da, clar coloana sonoră a vieții noastre. 

6. SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil moment din viața ta?

Misty: Cu siguranță, cel mai penibil moment din viață mea a fost acea perioada când eram pe prima pagina a tuturor tabloidelor cu titluri și articole mincinoase, despre mine. Și e prima oară când spun asta.  Și observam că oamenii își dădeau coate când mă vedeau și aveam senzația că mă analizau sau comentau urât.
Mă simțeam penibil și îmi amintesc că nu voiam să fiu recunoscută pe stradă, dar în același timp oricât de nedreaptă simțeam că ar fi acea situație, realizam că nu era “o horă” în care mi-aș fi dorit să intru și din care probabil nu aș fi ieșit întreagă psihic, daca aș fi stat să încerc să îmi fac dreptate, să stau să dezmint sau să despic firul în patru despre absolut toate porcăriile și răzbunările scrise despre mine! 
 Ulterior, mi-am dat seama că erau comandate efectiv cu intenția de a mă destabiliza pe mine, relația, m-am prins și eu cum funcționează și până și cine sunt “minunatele “surse apropiate.
Îmi formasem niste complexe dar erau doar în mintea mea și am reușit să scap rapid de ele, pentru că mulți dintre oamenii  aia care mi se păreau mie că și-ar da coate, m-au abordat felicitându-mă și spunându-mi cât de mult mă apreciază pentru discreția, educația, delicatețea și simplitatea mea, că sunt autentică, să nu mă schimb niciodată și să am încredere că timpul le va așeza pe toate. Uneori vorbele dulci ale unor oameni pe care nici macar nu îi cunoști, cântăresc mai mult decât crezi și pot avea un efect terapeutic! 

7. SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?

Misty: Doar ce am început să citesc o carte “O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secunda” de Ioana Chicet Macoveiciuc și mi se pare extraordinar de interesantă. 
Dar am văzut un citat pe pagina lui Skizzo Skillz , spunea ceva de genul “ Dacă nevasta’ta nu e cea mai buna prietenă a ta, te-ai grăbit!” Mi-a plăcut! 

8. SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

Misty: Mă pot descurca extrem de ușor folosind o singură mână. Se încadrează?L-am descoperit fiindcă făceam totul și orice, cu copilul în brațe, în primii aproape doi ani de viață.
Să desfaci un borcan spre exemplu, ai nevoie de două mâini… I can do it with one hand, cumva! 

9. SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?

Misty: Oh, nu! Nu mă duc pe nicio insulă pustie, singură, doar cu trei lucruri, nici cu gândul! 

10.  SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 

Misty: Meniul perfect… hmmm… daca s-ar putea creveți la mic dejun, prânz și seara. Ador creveții preparați în toate felurile, în salate cu mult avocado, în sos de unt, de roșii, pe grătar, în paste, cu orez sau chiar cu cartofi. Sau daca s-ar putea sushi zilnic. 
Însă my comfort food la care nu aș putea sau aș renunța foarte greu, sunt cartofii prafiti cu mămăliguță, unt, brânză rasă și ou ochi. 

11. SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?

Misty: Aș fi putut fi o actriță de comedie sau psiholog. 
Realizam împreuna cu alți colegi pasionați, tot felul de scenete amuzante în școală, jucam roluri amuzante, îmi plăcea să fac oamenii să râdă. Doamna dirigintă de biologie, Doamna Badea, la sfârșitul claselor ne-a făcut tuturor câte o diplomă amintire. A mea era pentru cea mai buna actriță și comediantă… nu știu ce s-a întâmplat… 
Am jucat într-un sitcom la Prima Tv, la 17 ani, “Nimeni nu-i perfect “ se numea…
Mi-am dorit mai mult să cânt probabil, și viața m-a purtat mai mult în sensul acesta. Am participat și am luat un casting să fac parte dintr-o trupa de fete, la 18 ani am semnat primul meu contract cu o casa de discuri și mai departe… programul se umpluse, aveam repetiții, concerte, emisiuni s.a.m.d.  A rămas undeva în urma pasiunea pentru actorie.
Cât despre psihologie, încă studiez. Am o facultate în psihologie, o licența și urmez un master, o specializare în psihoterapie de cuplu, familie. 

12. SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare. 

Misty: Keo, bineînțeles, e top și the one and only, se știe! Dar nu se pune, nu?  Jean Gavril, mi se pare cool și el și muzica lui. 

13. SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

Misty: Destul de recent, ar fi serialul New Amsterdam iar ca film… oh, prea multe: 
Back to the Future, Forest Gump, The note book, A walk to remember, The Great Gatsby, Awake, Eternal sunshine of the spotless minds, Meet Joe Black, The curious case of Benjamin Button, genul acesta de filme mă impresionează maxim. 
Recent am văzut Me before you, care m-a impresionat și IT pe care l-am revăzut cu fiica mea și tot reușește să mă impresioneze după atâta vreme. 

14. SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Misty: Obișnuiesc să dorm puțin. Mă culc târziu, mă trezesc devreme. 

15. SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

Misty: Sensibilitatea mea. E o calitate să fii sensibil, empatic, dar când ești în extrema, devine defect și spun asta pentru că iți afectează seminificativ viața de zi cu zi, te confrunți deseori cu stări de tristețe și frustrări, sentimente de neputință. Iți afectează și relațiile, daca nu ești înțeles sau acceptat cu aceste “nebunii”. Nu mi-a lipsit nimic în copilărie, la bază am fost un copil fericit. Și sunt un om fericit și pozitiv. 
Dar în ciuda acestui lucru, toată viață mi s-a spus că ochii mei emana o anume tristețe. Încă mi se spune, nu știu, greu de înțeles sau explicat. Am eu o melancolie.
De mică, dintotdeauna, când văd răutate în jur, nedreptate, ca să nu mai spun de crime făcute de oameni altor oameni, naturii, animalelor, mă mâhnesc. Sunt aproape tot timpul aware de tragediile lumii și parcă port tristețea și neputința asta cu mine.
 Vă mai amintiți “ Gândăcelul” Sau “ Cățelușul schiop” de Elena Farago?  Pe mine m-au marcat. Serios!
Am fost salvatoarea tuturor animalelor nimănui, care îmi ieșeau în cale, ce de lacrimi, eforturi mari și de timp, bani, medici Vet, vaccinuri, pașapoarte, adopții în străinătate, transporturi, telefoane, organizare, logistică, curățenie după animăluțe, griji. Nu dormeam, mă frământam tare și nu prea aveam înțelegere și nici sprijin, din contră, probleme și conflicte, cu părinții, cu vecini, că mereu aduceam caței, pisicuțe. Și dura până le găseam stăpân. 
Ultimul caz l-am avut când eram însărcinată în luna a 8-a și am salvat o cățelușă care a făcut 8 pui. Da, 8. 3 luni jumate i-am găzduit până am reușit să le găsesc cămin, au devastat curtea, au deranjat vecinii și apoi, eu aveam un bebe nou născut.  M-am potolit de când sunt mamă pentru că nu mai e posibil, pur și simplu să fac asta, e greu rău. 
Și apoi, prea putini mi-au apreciat sensibilitatea ca eu să o mai pot trece pe lista calităților. Din contra, au considerat sau încă privesc această sensibilitate ca pe o nebunie.  Sau în relațiile cu oamenii ca pe o mare vulnerabilitate, slăbiciune și au profitat sau profită. Gen proverbul acela “ când ești bun oamenii te iau de prost “…de slab…
Eu eram de părere că îți trebuie o anume putere, o oarecare înțelepciune să ierți sau să treci cu vederea, anumite lucruri spuse sau făcute voit de alții, care te rănesc, o tărie de caracter și maturitate pe care trebuie să o ai să poți fi capabil să empatizezi până și cu “dușmanul” tău, să iți diminuezi sau chiar ucizi orgoliile încât să nu simți nevoia să lovești înapoi, să te răzbuni, să nu simți nevoia să iți faci dreptate. Dacă tac sau nu “ripostez” nu înseamnă că sunt un om slab, că nu am demnitate cum mi s-a râs în nas, ci efectiv eu mă gândesc cât de nefericit și chinuit este de fapt cel care caută să te rănească  și ce lupte trebuie să ducă cu el însuși.
M-a frustrat din punctul acesta de vedere, pentru că pentru mine asta însemnă să fii de fapt un om puternic, bun și care își cunoaște foarte bine prioritățile în viață. Trebuia să fie o calitate dar niciodată nu am simțit-o ca pe una.

16. SPECTACOLA: Dar calitate?

Misty: Sunt un prieten adevărat, loial, de cuvânt, săritor, de nădejde, te poți baza pe mine oricând și nu te voi trada niciodată. Lucruri la care țin și eu foarte mult. 

17. SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?

Misty: Nu m-am gândit niciodată…
În schimb, vreau să își amintească copilul meu de mine că fiind cea mai buna mamă ever, cea mai bună prietenă, vreau să își amintească dragostea mea infinită pentru ea, aș vrea să se simtă mândră și norocoasă că mă are și că m-a avut pe mine mama ei. 

18. SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României? 

Misty: Oh…delicat…Aș schimba multe, dar aș începe cu sistemul de sănătate. Comparativ cu alte tari, e trist rău la noi. Am avut ocazia să merg într-un spital din Geneva. Acolo, spitalele de stat arată ca cele private de la noi. Adică au condiții extraordinare, zici că ești la hotel de 5 stele efectiv, atât de impecabil. 
Apoi, îmi amintesc experiența mea într-un spital de stat din București.
 Pe la 21,22 de ani am căzut din picioare, mi s-a făcut foarte rău, greață, vărsături, dureri abdominale insuportabile și am fost dusă la urgențe la un spital de stat. După niste analize în niste încăperi sinistre (și nu, nu exagerez),  a venit un doctor care s-a exprimat exact așa: “ Mda, ești de tăiat, acum!” 
Mi-a spus că am o peritonită apendiculară, că am perforat apendicele, că nu m-am prezentat la timp la medic și că peritonita s-a generalizat. Că afecțiunea era extrem de agravată, prin prezența unui lichid purulent în abdomen și că dacă nu mă taie rapid și nu acționam instant, risc să fac în orice moment un soc toxico-septic, deci, muream în orice secundă! 
Am avut un soc și din cauza felului agresiv în care s-a exprimat “ ești de tăiat!” Super rigid și insensibil m-a abordat, încât  am vrut să plec instant, mi-era frica de el!
M-au pus să dau cu semnătura ca să mă lase să plec. Bun, m-am așezat pe o bancă în curtea spitalului și l-am sunat pe fratele meu. În timp ce îl așteptam să vina să mă ia, vine acel doctor se aseaza lângă mine, își aprinde o țigară și începe  să negocieze operația cu mine, de parca eram un plic cu niste bani de neratat pentru el. 
Fratele meu a ajuns rapid, am mers la un spital privat, am repetat analizele, mi s-a comfirmat că eram destul de grav dar nu atât de grav pe cât mă speriase doctorul de la stat. 
Într-adevăr, mi s-a spus foarte frumos și blând că peritonita poate dezvolta complicații ca soc și sindromul de detresă respiratorie, dar chiar și în acest caz, decesul survine în câteva zile.
Am acceptat să fiu operată de acest medic la un spital de stat. Sunt mulți care lucrează și la stat și la privat și m-am lăsat convinsă să mă opereze la stat. 
M-a programat pentru operație ziua următoare, asigurandu-mă, cu încredere, că nu am să mor. Nu m-a băgat în operație, până nu au primit nu știu ce acte care dovedeau că sunt acoperită. Pai parca eram destul de grav și cu riscuri de deces ? 
Acum, prin comparație, a fost o experiență mai cruntă și mai dureroasa decât experiența operației de cezariana pe care am realizat-o la un spital privat. 
Vă spun sincer, la stat, nu venea nicio asistentă să mă verifice, să mă îngrijească, poate doar atunci când aveam o vizitaă își aminteau și ele să vină toate brusc, să mă verifice! 
Aveam dureri îngrozitoare, spatele îmi ardea de parca patul meu era în flacări, nu mi-au dat calmante pentru dureri, m-am chinuit și când mă plângeam apropiațiilor că nu sunt îngrijită , auzeam că le spuneau apropiaților că exagerez.
Am avut norocul să împart salonul cu o doamnî, destul de în vârstă, care era internată pentru o pregătire de câteva zile înainte să fie operată pe inimă.  Acea doamnă m-a îngrijit. A stat trează nopțile, ajutandu-mă să mă ridic, mă ducea la baie, mă ținea, îmi căra perfuziile și îmi alina durerea. Cred că am făcut o reacție la anestezie fiindcă mă durea cumplit tot abdomenul, spatele, îmi ardeau spatele, picioarele, ceva nu a fost în regulă.
M-am întors la spital cu flori și lacrimi în ochi de mulțumire la acea doamnă să văd cum se simte după operația dânsei și daca are nevoie de ceva.
La privat, cezariana nu am simțit-o! Venea cineva să mă verifice din 5 în 5 minute, nu exagerez! Chiar mi-am zis că veneau prea des și mă trezeau. Am plătit un pachet în care Keo să doarmă cu mine în salon pe perioada internării, atât de speriată eram. După prima seară l-am trimis acasă! 
Ce să vă mai spun? Sunt convinsă că exista experiențe mult mai urâte și mai grele decât a mea, în spitalele de stat! 
Am citit un articol, și acesta e doar un exemplu, din multe alte lucruri pe care le consider inutile, despre faptul că Bucurestiul ar plati din bani publici peste 2 milioane de euro pentru luminițele de Crăciun. De doua ori mai mult decât Viena care au finanțare pentru acest lucru din fonduri private! Ok, sunt superbe, dar chiar așa? Cu prețul asta? Când noi nu avem spitale de stat ok, condiții decente, nu sunt suficiente paturi, AȚI-uri, tratamente, medicamentație , asistenți și medici care se plâng că sunt prea puțini și nu fac față, muncesc prea multe ore și sunt slab plătiți… 
Atât de mulți oameni care s-au plâns și au regrete, convinși că oamenii lor dragi ar mai fi avut zile dacă ar fi avut posibilitatea să își permită spitale private. Trist rău de tot.

19. SPECTACOLA: Cine este persoana din viață ta care te-a motivat cel mai mult?

Misty: Mama mea, bineînțeles, și mai apoi, copilul meu! Mama, m-a ridicat, m-a motivat și mi-a fost alături necondiționat de câte ori am avut sau nu am avut nevoie și încă o face! Inclusiv când făceam rahaturi, ea mă scotea din rahat, la propriu și la figurat, ce să mai! Mama e mama! 
Iar fetița mea, pentru ea sunt în stare să mut munții, vorba aceea! 

20. SPECTACOLA: Care este cel mai mare regret al tău?
 
Misty: Regret anumiți ani din viață mea pierduți în teamă…
Mi-aș fi dorit să am mai mult curaj, să mă scutur, să fiu mai liberă, mai rebelă, nu știu, să spun ce gândesc sau simt, fară teama, fară să mă las atât de tare influențată, fară să permit cuiva vreodată să mă cenzureze, sau chiar intimideze, să mă reducă la tacere.
Mi-aș fi dorit să am mai mult curaj pentru marile supărări din viață mea și mai multa răbdare pentru cele mici. 
Acum am învățat că răbdarea și timpul, iertarea aduc mai multe împliniri sufletești decât pot aduce nu știu… orgoliul, controlul sau puterea. 
La final , mă întorc la întrebarea de mai sus… și tot nu aș schimba nimic din trecut, desi anumite regrete exista. 
Oamenii care mă apreciază , mă apreciază tocmai pentru discreția cu care am ales să merg mai departe.
Și daca probabil eu alegeam o alta cale, poate nu aveam familia mea iubita pe care am reușit să mi-o întemeiez și căruia sunt dedicată trup și suflet.
 Nu știi niciodată cum ar fi decurs lucrurile cu adevărat, dacă făceai alte alegeri în viața și rămân multe întrebări fără răspuns dar cred cu tărie că rareori poți atinge cu adevărat succesul pe amblele planuri, și în viața personala și profesionala. Una mereu o vă sacrifica pe cealaltă. 
Fericirea este într-adevăr relativa și vine din ceea ce este cineva, ceea ce are cineva și din ceea ce reprezintă în ochii celorlalți. 
Ce bine ar fi să reușim să păstram un echilibru între acestea! Dar vă spun sincer, că cea mai mare fericire este de fapt sănătatea, atât de simplu! Think about it! 
Iar cât despre ceea ce suntem noi în interiorul nostru nu ne poate lua nimeni și trebuie să cauți să iți definești fericirea prin ceea ce este prioritar pentru tine în viața ta iar asta o poți decide doar tu, aici și acum.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News