Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Sabina Lisievici a acceptat provocarea SPECTACOLA.
Sabina Lisievici este actriță, producător de film designer și poet. Până la vârsta de 31 ani, artista a reușit să își clădească o carieră admirabilă.
Prima carte a scris-o la vârsta de 12 ani, sub egida Uniunii Scriitorilor. La vârsta de 14 ani a primit marele trofeu "Nichita Stănescu" pentru întreaga carieră. În 2019 a urmat o carte de poezii, “Arde-mă în versuri”. A studiat actoria în America, la școala de actorie a lui Bobbie Chance & Larry Chance, pe care au urmat-o și Brad Pitt, Jennifer Aniston și Drew Barrymore. Are în palmares roluri în producții internaționale, precum “Back 2 Back” și “I am not for sale”. De asemenea, este producătorul scurtmetrajului “Wild sunflower”.
Frumoasa actriță a acceptat provocarea SPECTACOLA și a răspuns sincer și cu umor la aceste 20 de întrebări „incomode”.
1. SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Sabina Lisievici: Cel mai mare vis al meu în copilărie era să devin actrița și să joc în centrul luminilor, să fiu pe scenă. Țin minte că bunicii mei Vera și Mircea mă așezau, încă de când aveam doar câțiva anișori, pe o masa mare din lemn în picioare , ei se așezau pe fotolii, iar eu începeam să joc personaje fictive și să le dansez și să cânt. Fericirea din ochii lor atunci când mă priveau și aplauzele bunicilor după m-au făcut să îmi doresc și mai abitir să fac oamenii fericiți prin arta mea.
2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Sabina Lisievici: Pe la vârstă de 6 ani am plecat de-acasă împreună cu o vecină mai mare, de vreo 8-9 ani, Marilena, și ne-am dus singure în centrul Ploieștiului. M-au căutat toți vecinii, toți copii din juriul blocului și poza mea a apărut la Antena 1 la dispăruți. Intre timp, noi am făcut baie în fântână arteziana din centrul Ploieștiului, la ora de baie, am cerut bani de la un cerșetor (care ne-a și dat)și ne-am cumpărat sendvișuri, iar seara am adus-o pe vecina mai mare la apartamentul din Vestul Ploieștiului (unde stătea mama)și am așteptat-o pe banca. Toți erau convinși că sigur ne-a răpit cineva sau că nu mai suntem în viață. Noi doar trăiam un soi de "Amintiri din copilărie" urbană. Am fost o neînfricată de mică. Cred că atunci a realizat mama că eu sigur o să mă descurc în viață.
3. SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Sabina Lisievici: Daca aș putea schimba ceva? Nu cred că aș face-o. Fiindcă fiecare lucru "rău" m-a dus unde sunt astăzi. Iubesc intens și pasional, atunci când o fac și mă implic total și am fost de câteva "perdanta" la capitolul asta, dar în urma fiecărei povesti de dragoste au rămas filme, volume întregi de poezii, piese de teatru. Așa că. la final, cine pierde? Eu sau ei?
4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?
Sabina Lisievici: Cea mai mare frică a mea este să nu ajung unde mi-am propus, îmi doresc să las în urma mea multe filme regizate și în care joc, multe roluri diverse ,multe cărți, îmi doresc să nu fiu uitată, ci să rămân. Și pentru asta lupt, pentru asta muncesc zilnic, în asta investesc, în asta cred ca într-o zeitate. Filmul și teatrul pentru mine sunt sfinte. Și vreau să mă închin la altarul acesta tot restul vieții mele.
5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Sabina Lisievici: sting-mad about you;
Bill winters-lovely day;
Pink martini-tea for two;
darren hayes-insatiable;
twenty seconds to mars-hurricane;
peppino galardi-t'amo e t'amero;
Un amore grande;Jack savoretti-majoritatea și atâtea altele. Viața mea are altă piesă în fiecare zi.
6. SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/amuzant moment din viața ta?
Sabina Lisievici: Ehe, uite, avantajul meseriei mele este că te face să nu resimți rușinea poate cum o fac oamenii din alte domenii. Nu cred că am avut vreun moment de care să îmi fie rușine.
7. SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?
Sabina Lisievici: Săptămână asta sunt în pre-producție cu filmul "În așteptare" așa că tot ce citesc și "văd" este legat de el. Abia aștept să îl filmam curând și abia aștept să ia viață.
8. SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?
Sabina Lisievici: Înainte să am un drum mă mănâncă întotdeauna tălpile, la propriu :)). )Dar în rest nu desconsider niciun talent pe care îl am. Cel cu gătitul e vital, cel cu actoria și regia la fel, dansatul și mersul pe cai e un skill mai de degrabă...Talentul cu tălpile e cel mai inutil și am tot remarcat pattern-ul în timp.
9. SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?
Sabina Lisievici: O agendă, un pix și o camera de filmat. Ca să mai fac un film, două, dacă tot sunt în locația aceea de vis. Și ca să rămână ceva în urma mea, obsesia vieții mele.
10. SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată.
Sabina Lisievici: Meniul perfect este cu siguranță ciorba gătită de mama și orez. Nu aș renunță niciodată la roșii.
11. SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?
Sabina Lisievici: Sunt destul de bună pe marketing și ADVERTISING.
12. SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.
Sabina Lisievici: Momentan nimeni. Dacă văd pe cineva și îmi pica cu tronc, vă anunț.
13. SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.
Sabina Lisievici: Original Sin; Jeux d'enfant; Closer; iar la capitolul seriale You, Sons of anarchy și Black Mirror.
14. SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?
Sabina Lisievici: Mâncatul de pufuleți și dulciuri și fumatul.
15. SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?
Sabina Lisievici: Sunt percepută că fiind un om "dur, rece" până mă cunoști, după sunt o bomboana-pe colivă sau nu, depinde de tine. Iți mai zic unul, sunt perfecționistă, dar uit de perfecționism când iubesc (și asta e un defect)
16. SPECTACOLA: Dar calitate?
Sabina Lisievici: Sunt dureros de sinceră și mi-e extrem de ușor să fiu vulnerabila și în fata oamenilor pe câte nu-i cunosc atât de bine. Nu mi-e teama de vulnerabilitate și nu știu niciodată să port măști în viață mea de zi cu zi.
17. SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?
Sabina Lisievici: Pentru arta mea. Pentru filmele pe care le regizez, produc și în care joc și pentru poezii.
18. SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?
Sabina Lisievici: Aș acorda statut artiștilor independenți. Ca să avem și noi o pensie la bătrânețe. Bătrânețea că artist e cumplită în România. Sper să apuc să trăiesc sub un soi de lege care să îmi permită după o viață de muncă asidua în domeniu să pun capul fară griji pe perna, la maturitate.
19. SPECTACOLA: Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?
Sabina Lisievici: Cea care m-a și demotivat cel mai mult. Femeia din oglindă.
20. SPECTACOLA: Care este cel mai mare regret al tău?
Sabina Lisievici: Terminam oracolul într-o notă tristă? Că nu am încă copii și că simt că încă nu am făcut suficiente filme (deși anul asta, până acum, am terminat de filmat unul, am lansat o piesă de teatru și sunt în pre-production cu cel de-al doilea film) tot parcă nu e suficient.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News