Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, consideră că Ion Caramitru nu a fost doar un mare actor, dar şi "un simbol al primilor paşi pe care i-am făcut în democraţie".
Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) a murit duminică, la vârsta de 79 de ani. Marele actor era internat la Spitalul "Elias" din Capitală.
"Ion Caramitru, o adevărată stea a scenei şi ecranului din România, un om devotat artei şi culturii, a fost pentru noi şi un simbol al primilor paşi pe care i-am făcut în democraţie. Chipul şi vocea sa au dat speranţe şi curaj românilor care în decembrie 1989 se ridicau la luptă pentru libertate. Anii în care a condus Ministerul Culturii sunt printre cei mai buni pe care i-a avut acest domeniu în istoria ultimelor trei decenii. Ne-a fermecat pe scenă, ne-a încurajat în vremuri grele, ne-a ajutat să mergem înainte", a transmis Orban duminică, pe Facebook.
Liderul liberal a enumerat şi câteva dintre rolurile memorabile ale lui Ion Caramitru, printre care Romeo, Cezar sau Hamlet.
"Prea repede ne-a părăsit, atunci când credeam cu toţii că mai avem încă mult timp împreună, încă multe roluri în care să-l admirăm şi multe vorbe de înţelepciune pe care să le ascultăm. Simţim o mare tristeţe în această zi şi ne despărţim cu mare greutate de un om şi de un artist care rămâne de neînlocuit. Condoleanţe sincere familiei sale, precum şi marii sale familii din Teatrul Naţional şi din lumea artelor româneşti", se mai arată în mesaj.
Cine a fost Ion Caramitru
Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942. A debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în "Eminescu", de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu.
A fost actor şi regizor al Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra" (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestui teatru. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Süto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.
Ion Caramitru a jucat la Naţionalul bucureştean în roluri precum Perdican - "Să nu te joci cu dragostea" de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964; Mircea Basarab - "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965; Romeo - "Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967; "Dialoguri şi fantezii în jazz" - spectacol de poezie şi muzică alături de Johnny Răducanu; Eduard al III-lea - "Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Macbeth - "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011; Pierre - "Dineu cu proşti" de Francis Veber, regia Ion Caramitru, din 2012; Recital - "Dor de Eminescu", 2012; Prospero - "Furtuna" după William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014. A jucat, de asemenea, în "Dineu cu proşti", "Furtuna" şi "Magic Naţional".
Ion Caramitru a fost şi un foarte apreciat actor de film. Dintre zecile de pelicule în care a apărut în roluri importante merită menţionate producţiile: "Pădurea spânzuraţilor", film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), "Iarba verde de acasă" în regia lui Stere Gulea (1978), "Ecaterina Teodoroiu", regia Dinu Cocea. De asemenea, Caramitru este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie "Liceenii". Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum "Kafka" (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons şi Theresa Russell, "Mission: Impossible", regia Brian de Palma sau minunatul rol Count Fontana din "Amen" (2002), regia Costa Gavras.
A fost ministru al Culturii în perioada 1996-2000.
Ion Caramitru a fost ales preşedinte UNITER de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.
În 2017, a fost distins cu Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, precum şi cu titlul de ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare - 400.
Tot în anul 2017, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Ion Caramitru cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.
În zilele de 21-22 decembrie 1989, s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News