Irina Margareta Nistor a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre cea de-a 93-a gală a Premiilor Oscar și despre filmul „Colectiv” care a rămas doar cu cele două nominalizări.
Spectacola: Lungmetrajul "Nomadland" a fost marele câştigător al celei de-a 93-a gale de decernare a premiilor Oscar. Cu ce a reușit să se distingă acest film de alte producții cinematografice nominalizate la aceeași categorie?
Irina Margareta Nistor: Printr-o interpretare fără cusur, prin sexul, scuze: genul și rasa regizoarei, dar și printr-o tristețe cumplită a existenței unor marginali, pe care după ce îi descoperi și te înduioșează, te bucuri că nu te numeri printre ei, chiar dacă ei sunt cetățeni americani.
Spectacola: Ce surprize a adus Gala Premiilor Oscar din acest an?
Irina Margareta Nistor: O ceremonie aproape integral live, prin urmare speranța că suntem deja în convalescență cinematografică.
Spectacola: Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a fost obținut de Frances McDormand. Ce părere aveți despre interpretarea ei în filmul „Nomadland”?
Irina Margareta Nistor: E la fel ca-n „Three Billboards Outside Ebbing”, doar că acolo avea încă un strop de suflet, iar aici i-a fost congelat și ai mereu impresia că te pune la punct.
Spectacola: Premiul pentru cel mai bun lungmetraj internațional a fost câștigat de "Another Round" (Danemarca). Cu ce s-a remarcat față de celelalte filme nominalizate la aceeași categorie?
Irina Margareta Nistor: Prin universalitate, prin umorul negru și printr-o abordare aparte a conceptului de familie, prietenie masculină și meseria de profesor, puse la un loc.
Spectacola: „Colectiv”, nominalizat la două categorii - „Cel mai bun lungmetraj documentar” şi „Cel mai bun lungmetraj internaţional”, nu a primit niciun premiu. V-ați fi așteptat?
Irina Margareta Nistor: Da. Concurența a fost acerbă și inegală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News