Maestrul Ovidiu Lipan-Ţăndărică a povestit, în cadrul unui podcast, cum a fost la un pas de moarte, dar şi cum reacţia celor din jurul său a fost una extrem de ciudată.
"Am o poveste, din anii '60. Eram mai puşti. La noi, în Iaşi, eram flower-power aşa, înţeles sub forma românului din Iaşul plin de temperament. Aveam două familii de evrei acolo, iar eu cântam cu acordeonul la Yom Kippur şi alte sărbători de-ale lor. Ne-am împrietenit foarte tare. Aveau şi două fete cu care făceam tot felul de bazaconii. Acum ele au 80 de ani, sunt mai mari decât mine. Şi mai ţinem legătura şi ne aducem aminte de copilărie.
Eu când eram puştan, eram tare neastâmpărat. Şi m-am urcat atunci pe scările din faţa terasei lor, am pus mâna pe cablul de curent, iar toţi copiii erau jos. Eu ţipam, şi ei erau jos foarte amuzaţi, ziceau acolo 'băi nebunule, ce tare...'. Am pus mâna şi pe bara de fier şi am făcut contact cu pământul, aşa că a fost serioasă. Şi mă zvârcoleam, de la curent, iar ceilalţi erau amuzaţi, ziceau îvaaaai, ce tare eşti'. Eu strigam că mor, ajutor. Am şi acum în palmă dungile de atunci. Mi-a rămas de la firul de curent. Aveam vreo 9 ani", a povestit Ovidiu Lipan-Ţăndărică în podcastul lui Mihai Bobonete.
"Şi nu te-ai gândit că a fost ca în filme, că ţi-a intrat talentul în mâini de la curent?", a punctat Bobonete.
"Să ştii că m-am gândit la chestia asta, de acolo am prins-o. Doctorul îi spunea maică-mii că nu ştie cum mi-a rezistat inima la temperatura aia", a mai spus artistul. .
Este clar că Ovidiu Lipan Țăndărică este cel mai bun toboșar din România, dar și un muzician complex și un tată extraordinar.
Fiul lui, Alexander, îi calcă pe urme, nu a urmat cariera de toboșar a tatălui său, ci pe cea de chitarist. E un muzician de scuces având concerte în toată lumea. De curând a cântat și în România alături de Ovidiu având mare succes. Pregătesc și un super concert la anul cu influențe muzicale diverse.
Țăndărică recunoaște cu mândrie că de mic Alexander avea talent muzical. E copilul din căsătoria pe care a avut o cu Sabrina, o jurnalistă de origine germană, care în momentul de față are trustul ei de presă și scrie cărți de povești pentru copii.
Are o relație de prietenie cu ea și merge des în Germania să își viziteze fiul. Alexander e îndrăgostit la rândul lui de România și mărturisește că româncele sunt femei frumoase. CITEŞTE MAI MULTE PE DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News