Parchetul spaniol cere o pedeapsă de peste opt ani de închisoare pentru Shakira, acuzată de fraudă fiscală

Data publicării:
Shakira, foto Instagram
Descriere foto: Shakira, foto Instagram

Parchetul din Barcelona a anunţat vineri că va cere o pedeapsă de peste opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală împotriva cântăreţei columbiene Shakira, care refuză orice acord cu procurorii şi se declară dispusă să fie judecată într-un proces.

În actul acuzării, consultat de jurnaliştii de la AFP, Parchetul din Barcelona a precizat că va solicita şi o amendă de aproape 24 de milioane de euro pentru cântăreaţa pop, acuzată că s-a sustras de la plata unei sume de 14,5 milioane de euro către fiscul spaniol între anii 2012 şi 2014.

Justiţia din Spania va trebui să decidă în privinţa desfăşurării unui proces şi a datei de începere a acestuia.

Shakira, care se declară nevinovată, a anunţat miercuri că refuză să încheie un acord cu Parchetul spaniol, precizând că preferă să fie judecată într-un proces decât să accepte procedura prin care ar trebui să îşi recunoască vinovăţia.

Potrivit avocaţilor ei, posibilitatea de încheiere a unui acord rămâne totuşi deschisă până la începutul audierilor la Tribunalul din Barcelona, în condiţiile în care trimiterea oficială în judecată a vedetei pop, în vârstă de 45 de ani, nu a fost încă pronunţată.

Cântăreaţa, care denunţă "o încălcare totală a drepturilor" sale şi "metode abuzive" din partea Parchetului spaniol, s-a declarat "încrezătoare că instanţa îi va da dreptate", au declarat miercuri consilierii artistei într-un comunicat de presă.

Parchetul din Barcelona o acuză pe interpreta pieselor "Hips Don't Lie", "Waka Waka", "Loca", "Don't Bother" şi "La Tortura" că nu şi-a declarat veniturile la Administraţia fiscală spaniolă în anii 2012, 2013 şi 2014.

Potrivit actului acuzării, Shakira locuia în Spania din 2011, anul în care relaţia ei cu fotbalistul Gerard Piqué de la clubul FC Barcelona a fost făcută publică, dar şi-a păstrat rezidenţa fiscală în Bahamas, un stat insular considerat un paradis fiscal, până în 2015. Shakira şi Gerard Piqué, care au împreună doi copii, au anunţat că s-au despărţit în iunie 2022.

La rândul lor, avocaţii Shakirei consideră că până în 2014 majoritatea veniturilor artistei proveneau din turneele sale internaţionale şi că ea nu locuia pe atunci mai mult de şase luni pe an în Spania - condiţia cerută pentru ca o persoană să îşi stabilească rezidenţa fiscală în această ţară.

Parchetul "se încăpăţânează să ceară banii pe care i-am obţinut în timpul turneelor mele internaţionale şi în timpul emisiunii 'The Voice' din Statele Unite, o perioadă în care eu nu eram încă rezidentă în Spania", a declarat vedeta pop într-un comunicat publicat miercuri de avocaţii ei.

Shakira a precizat, de altfel, că a plătit deja suma de 17,2 milioane de euro fiscului spaniol şi, deci, nu mai are "nicio datorie faţă de Trezoreria Publică de mai mulţi ani".

Numele cântăreţei Shakira figurează printre cele citate în Pandora Papers, o vastă anchetă publicată la sfârşitul anului 2021 de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, care a acuzat mai multe sute de personalităţi din lumea întreagă că şi-au ascuns averile în conturile unor companii offshore, săvârşind astfel infracţiunea de evaziune fiscală, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel