Într-un moment în care alegerile din România aduc în prim-plan teme precum valorile naționale, identitatea și relația dintre credință și politică, părintele Constantin Necula atrage atenția asupra pericolului de a confunda renașterea spirituală cu ideologii opresive.
Întrebat dacă România ar putea experimenta o renaștere a credinței similară cu cea din Rusia post-comunistă, părintele a criticat dur modelul rusesc. Acesta a denunțat amestecul religiei în agresiune politică și militară, precum binecuvântarea tancurilor, dar și încercările de dominație culturală sub pretext religios.
"Am remarcat renașterea credinței din Rusia post-comunistă. Un patriarh care dă binecuvântarea tancurilor să pună cizma pe gâtul altor ortodocși. Dacă ăsta este creștinismul pe care îl visăm, mulțumesc, niet!
Niciodată, în România, nu s-a dezvoltat ideologia cizmei pusă pe gâtul celui mai slab. Renașterea creștinismului doar pentru că au aurit cupole și au hirotonit episcopi de limbă rusă peste neamurile vorbitoare de altă limbă? Iertați-mă că vă întreb, ați uitat că în Moldova, mitropolitul susținut de Moscova vorbește rusește mai mult decât românește?
Despre ce creștinism rusesc îmi vorbiți? Panslavismul etern? Scrie undeva în Scriptură despre așa ceva, despre binecuvântarea tancurilor pentru uniformizarea mujicilor și uciderea, din gleznă tanchistă, a puținilor tătari care au mai rămas? Aproape că te ia mila de tătarii islamici dinaintea unei ortodoxii atât de bine pusă la punct!", a răspuns părintele Constantin Necula.
@phoze07 Niciodată în România! Replică genială a părintelui Necula. #romania #anexarearomaniei #romaniatrezestete #libertate #democratie #democracy #NoRusia #alegeri #alegeriRomania #ElenaLasconi #ElenaLasconiPreședinte #dreptate #adevar #georgescu #cg #farageorgescu ♬ sunet original - PhozE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News