Iată câteva dintre obiceiurile ce sunt respectate în fiecare an de Paște de către catolici.
Este sărbătoare mare pentru credincioșii romano-catolici, care duminică, pe data de 31 martie 2024 sărbătoresc Prima zi de Paște. Așadar, dacă azi noapte s-a participat în număr cât mai mare la slujba de Înviere a Domnului, în duminica Paștelui se respectă mai multe tradiții și obiceiuri, unele dintre ele fiind aceleași pe care le pun în practică și ortodocșii, care anul acesta vor celebra această mare sărbătoare pe data de 5 mai.
În Duminica Paștelui, toți credincioșii trebuie să participe împreună cu familia la slujba specială care celebrează Învierea Domnului. Tot la această Liturghie importantă toți cei prezenți în biserică sunt stropiți cu apa ce a fost sfințită cu o noapte înainte, la Slujba de Înviere.
Lumânarea de la Înviere nu se aruncă niciodată, iar cea de la Biserici, unde a fost primită lumina sfântă, se aprinde în duminica Paștelui și se așează lângă altar, pentru a arde pe durata slujbei.
După ce se încheie această slujbă importantă, catolicii se adună împreună la mese cât mai îmbelșugate, de unde nu lipsesc preparatele specifice, precum ar fi cozonacii, mielul, dar nici ouăle roșii.
Totodată, în fiecare an în Prima zi de Paște la catolici, Papa Francisc apare la Vatican, în Piața Sfântul Petru, în fața mulțimii de oameni, unde rostește în mai multe limbi „Paște binecuvântat.”
Mai mult, o altă tradiție extrem de cunoscută la catolicilor, care se face atât în prima, cât și în a doua zi de Paște, este „stropirea”. Așadar, toți oamenii trebuie să fie stropiți cu apă, cum se făcea pe vremuri, sau cu parfum, cum spune trendul actual, acest lucru simbolizând fertilitatea și purificarea.
O altă tradiție recentă, dar care este respectată în cât mai multe case, este venirea Iepurașului sau acordarea de figurine de ciocolată sugestive copiilor.
Te-ar putea interesa și: Horoscop pentru luna APRILIE 2024. Valeriu Panoiu: „Ei au oportunități fantastice”
După cum este și în tradiția ortodoxă, și catolicii obișnuiesc în zilele de Paște să ciocnească ouă roșii.
Mai mult, mulți credincioși catolici obișnuiesc să viziteze mai multe biserici în timpul Paștelui, participând la diverse slujbe și aducând flori sau lumânări pentru a le oferi drept închinare lui Hristos.
În unele comunități catolice, o tradiție obișnuită de Paște este și vizitarea cimitirelor, pentru a aduce lumină și celor dragi care și-au dat ultima suflare. Credincioșii aduc flori și lumânări și se roagă pentru sufletele celor plecați în ceruri.
În unele zone din țară, tradiția spune că trebuie împodobite porțile caselor. Se spune că cea mai frumoasă arată faptul că acolo se găsesc și cele mai frumoase fete ce trebuie să-și găsească alesul pentru a se mărita.
Citește și: Marina Voica și-a planificat înmormântarea: „Se apropie sfârșitul. Nu mai rezist”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News