Paula Seling revine cu noi declarații despre fiica ei, Elena. Vedeta recunoaște că legătura dintre ea și fiica ei este una unică.
Paula Seling este cunoscută pentru talentul său muzical, dar și pentru trăsăturile fizice care au impresonat o țară întreagă. Pe lângă rolul de artistă, vedeta a îmbrățișat și rolul de mamă, în urmă cu șapte ani, atunci când a adoptat-o pe fiica sa, Elena. Între timp, vedeta a considerat că nu mai are același drum cu partenerul său, despărțindu-se de Radu Bucura. Ea a menționat de mai multe ori că își dedică timp creșterii fiicei sale, fiind prioritatea numărul unu de mult timp.
Cu ocazia unei apariții într-o emisiune televizată, Paula Seling a mărturitist că nu are de gând să se impună în privința alegerii de către fiica ei a unei profesii. Ea consideră că rolul ei este de a oferi posibilitățile necesare Elenei pentru a se descoperi, iar decizia finală îi va aparține.
„Nu poposesc cu nimic, Elenei nu îi spun să facă nimic, este alegerea ei. Încerc să o ajut să își exploreze și să își valorifice toate talentele. Ceea ce își va alege va fi stric alegerea ei. Eu nu am dreptul să îi impun nimic.”, a spus Paula Seling, în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit Wowbiz.
Vezi și: Paula Seling, o mamă echilibrată. Cum o educă pe micuța Elena: „Îmi tratez copilul ca pe un adult”
Cu ocazia altui interviu, Paula Seling a descris modul în care consideră că îi oferă o creștere sănătoasă fiicei sale, având în vedere că aceasta este o cântăreață de succes și are un program foarte încărcat.
„Mi-e greu să mă descriu. Mie mi se pare că sunt echilibrată și că îmi tratez copilul ca pe un adult. Consecința acestui tip de atitudine se vede, ea fiind un copil cu un vocabular dezvoltat, cu care poți să duci o discuție destul de matură. E un copil foarte puternic și am lăsat-o de foarte multe ori să-și folosească forțele pentru a depăși anumite situații și am intervenit doar atunci când am știut că are nevoie de ajutorul meu. Îmi place să cred că sunt o mamă afectuoasă”, a declarat Paula Seling într-un interviu pentru CaTine.
Una dintre dorințele sale este de a fi fericită atât ea, cât și fiica ei, Elena, mai ales, așa cum a precizat și mai recent, nu dorește să îi impună un anumit parcurs proesional.
„Îmi doresc să fie fericită și să găsească un drum care să o facă fericită. N-am să-i impun niciodată ce să devină. Dacă ea își va dori să fie cântăreață este alegerea ei. Dacă va dori să fie medic, atunci este alegerea ei. Eu pot doar să-i ofer mijloacele prin care ea să-și poată descoperi talentele pe care le are”, a mai spus artista pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News