Pelicule nominalizate la Oscar mizează pe o creştere de box-office, deşi audienţele filmelor dramatice sunt în scădere

Data publicării:
Foto Freepik
Descriere foto: Foto Freepik

Mai multe cinematografe nord-americane vor proiecta în această săptămână lungmetrajele "The Fabelmans", "Tar" şi "Women Talking", încercând să profite astfel de pe urma nominalizărilor primite de aceste pelicule la premiile Oscar, într-o perioadă în care filmele dramatice întâmpină dificultăţi în atragerea spectatorilor în sălile de proiecţii

După ce numărul spectatorilor a scăzut până la niveluri dramatice în timpul primilor doi ani ai pandemiei de COVID-19, publicul a început să revină în cinematografe în 2022 pentru a vedea superproducţii precum "Top Gun: Maverick" şi "Avatar: The Way of Water". De altfel, continuarea lungmetrajului "Avatar" (2009) a obţinut între timp încasări de peste 2 miliarde de dolari în box-office-ul mondial şi a urcat pe locul al şaselea în clasamentul celor mai profitabile filme din toate timpurile.

Însă multe dintre filme dramatice produse la Hollywood şi care au vizat publicul matur nu s-au descurcat la fel de bine în ceea ce priveşte încasările.

Unii dintre spectatorii mai în vârstă pur şi simplu nu au mai revenit în cinematografele locale, au explicat pentru Reuters câţiva directori din această industrie. Alţii au decis să aştepte pentru a vedea pe platforme de streaming acele filme care nu conţin efecte vizuale spectaculoase, un element care îi atrage de obicei pe spectatori în cinematografe. În prezent, studiourile hollywoodiene produc filme care pot fi vizionate acasă, la doar 17 zile după lansarea lor în sălile de proiecţii.

Însă regizorii lor speră că publicitatea generată de premiile Oscar din luna martie îi va atrage din nou pe spectatori în cinematografele locale. Încasările pot creşte cu până la 75% în săptămânile de după anunţarea nominalizărilor la Oscar, potrivit datelor furnizate de compania Comscore.

 


Unul dintre filmele nominalizate în acest an la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj, "Women Talking", ce prezintă povestea unei colonii religioase care se confruntă cu o serie de violuri, va beneficia de o creştere substanţială a numărului de cinematografe în care este proiectat - de la 153, la peste 700 -, potrivit unei surse familiarizate cu distribuţia acestei pelicule. Până acum, "Women Talking" a obţinut încasări globale de doar 1,3 milioane de dolari.

Distribuitorul său, United Artists Releasing, şi-a plănuit strategia de lansare pentru a coincide cu nominalizările la premiile Oscar, anunţate în această săptămână, în speranţa că pelicula va beneficia de o creştere de box-office. Însă această strategie poate fi asemănată unui joc de noroc, întrucât o nominalizare nu reprezintă niciodată o garanţie a succesului comercial.

 


Filmul "Tar", nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj, în care Cate Blanchett interpretează rolul unei dirijoare manipulatoare, va beneficia şi el de o creştere a numărului de săli în care este proiectat - de la 100, la 535. Pelicula a obţinut până în prezent încasări totale de 7,2 milioane de dolari.

"Situaţia nu arată grozav"

Chiar şi legendarul regizor Steven Spielberg a avut probleme în a-i convinge pe spectatori să vină să vadă filmul său "The Fabelmans", nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj. Pelicula autobiografică spune povestea familiei cineastului şi prezintă atitudinile antisemite cu care renumitul cineast s-a confruntat în timpul adolescenţei sale.

După lansarea din luna noiembrie, acest film a obţinut încasări de 21,8 milioane de dolari în box-office-ul mondial. Lungmetrajul "The Fabelmans" va rula în 1.800 de cinematografe în această săptămână, un număr aproape dublu de săli de proiecţii în raport cu săptămâna trecută, potrivit unor surse familiarizate cu strategia sa de distribuţie.

 

 

La începutul lunii ianuarie, Steven Spielberg se declarase îngrijorat de scăderea audienţelor înregistrate de filmele dramatice realizate pentru publicul matur.

"Însă au existat şi câteva puncte luminoase în acest an, unele chiar foarte, foarte luminoase, ocazionate de filme pentru spectatori maturi care i-au făcut pe oamenii mai vârstnici să vină să vadă aceste producţii în cinematografe. Aşadar, sunt destul de optimist în această privinţă", a adăugat celebrul regizor american.

O dramă care se înscrie în această tendinţă este filmul "A Man Called Otto", produs de Sony Corp, în care Tom Hanks joacă rolul unui bătrân morocănos care suferă din cauza morţii soţiei sale. Pelicula a obţinut încasări de peste 57 de milioane de dolari după lansarea sa din luna decembrie.

 

 

Un alt film nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj, "Elvis", a devenit o producţie de mare succes vara trecută, atrăgând în cinematografe spectatori de toate vârstele, după ce a încorporat în coloana sa sonoră cântece lansate de artişti contemporani, precum Doja Cat şi Diplo, alături de piese clasice ale cântăreţului Elvis Presley, supranumit "regele rock-and-rollului".

 

 

"Am fost foarte pasionaţi de ideea că trebuia să aducem mulţimi mari de tineri şi de vârstnici înapoi în cinematograf", a declarat regizorul acestui film, Baz Luhrmann, într-un interviu.

"Elvis" a obţinut încasări totale de 287,3 milioane de dolari. Studioul Warner Bros lansează din nou pelicula în cinematografe în această săptămână, după ce aceasta a primit opt nominalizări la Oscar, inclusiv la categoriile "cel mai bun lungmetraj" şi "cel mai bun actor în rol principal".

Studioul Universal Pictures, deţinut de Comcast Corp, a decis ca filmele "Tar" şi "The Fabelmans" să devină disponibile pe platforma sa premium de închiriere şi vizionare la cerere, deşi cele două producţii continuă să fie difuzate în cinematografe. Compania nu a dezvăluit veniturile obţinute din acest serviciu online, deşi directorii săi au spus că o astfel de strategie le ajută pe unele filme să devină rentabile.

Sarah Polley, regizoarea filmului "Women Talking, a spus că în calitate de spectatoare se bucură să vadă "drame mai mici şi mai intime" în cinematografe.

 

"Îmi place cu adevărat acel sentiment de a simţi publicul şi de a simţi respiraţia sau emoţia cuiva, începutul unui râs sau al unui plâns", a declarat cineasta canadiană într-un interviu acordat în această lună.

"Să nu poţi să te conectezi cu ceilalţi într-o sală de proiecţii este ceva care m-ar întrista dacă ar începe să dispară. Situaţia nu arată grozav în acest moment", a adăugat regizoarea Sarah Polley, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel