Pepe și Yasmine Ody au avut parte de o sperietură foarte mare, ce are legătură cu bebelușul lor.
Pepe este mai împlinit ca niciodată de când a devenit tătic pentru a treia oară. Artistul și-a dorit întotdeauna un băiețel, iar faptul că partenera sa de viață, Yasmine Ody, a reușit să-i ofere acest lucru, îl face pe solist să fie în al nouălea cer. Așadar, de fiecare dată când nu este în fața publicului, dar nici în studio, Pepe își face întotdeauna timp să petreacă cu noua sa familie. Potrivit click, recent, cei doi îndrăgostiți erau împreună cu micuțul lor la cumpărături, când, dintr-un moment de neatenție, era să se producă o tragedie. Concret, aceștia erau ocupați să așeze pungile de cumpărături în mașină, moment în care au scăpat pentru câteva secunde căruciorul din vizor. Din nefericire, acesta a luat-o la vale pe stradă, iar norocul artistului a fost că un trecător a privit întreaga scenă și a acționat imediat. Cu toate acestea, Pepe și Yasmine au tras o sperietură extrem de mare.
Pepe i-a salvat viața fiicei lui Adrian Enache: „Toată viața mea o să-l iubesc și-o să-l respect”
Chiar dacă mai are două fetițe din căsnicia anterioară cu Raluca Pastramă, Pepe și-a dorit întotdeauna să fie tată de băiat, motiv pentru care artistul este mai împlinit ca niciodată. Acesta se implică cât de mult poate în creșterea bebelușului, participând constant și la băița de seară a acestuia. Mai mult, solistul spune că cele două fete se înțeleg de minune cu frățiorul lor vitreg.
„Sunt disperat. E mândria vieții mele. Se înțelege perfect cu fetele, sunt foarte mândru și fericit și pentru faptul că zâmbesc în fiecare zi. Îi fac băița. Îmi doresc să mă bucur de realizările copiilor și îmi doresc continuitate.”, a spus Pepe, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Mai mult, chiar dacă artistul a refuzat să-și mai expună viața privată, în trecut a ieșit la iveală faptul că el și iubita sa au ajuns deja în fața altarului. Tot evenimentul a fost unul extrem de restrâns și ținut departe de ochii curioșilor. După ce a încheiat divorțul cu fosta soție, artistul și-a dorit să își trăiască noua poveste de dragoste extrem de discret, astfel încât să nu mai intervină nimic între ei doi. De asemenea, în primele săptămâni în care Pepe Junior a venit pe lume, solistul a refuzat să le arate fanilor săi imagini cu micuțul, întrucât și-a dorit să țină totul extrem de intim și privat.
„Sunt căsătoriți de mult. Înainte de de Paște s-au căsătorit. Să fie fericiți, să le dea Dumnezeu tot binele din lume. A fost un eveniment restrâns, maximum 40 de persoane. Pepe a știut să își facă lecțiile fără tantam. Petrecerea a avut loc într-un restaurant din Capitală, foarte intim, îi mulțumesc patronului pentru felul în care ne-a primit și pentru că a fost discret, la fel ca noi.”, a declarat Giani Pascu, fratele lui Pepe, pentru impact.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News