Plăcinta cu brânză dulce și stafide este extrem de gustoasă. Cea mai simplă și rapidă rețetă.
INGREDIENTE:
Pentru aluat
300 g făină
120 g unt
1 lingura zahăr
2 linguri smântâna
Pentru uns
2 linguri smântâna
Pentru umplutură
500 g brânză de vaci
2 linguri smântâna
150 g stafide aurii
1 plic zahăr vanilinat
3 ouă
coaja rasă a unei lamâi sau portocale (să nu fie tratată chimic)
Pentru tavă
1 lingurita unt
o lingură făină
Pentru ornat
50 g migdale mărunţite
MOD DE PREPARARE:
Plăcintă cu brânză dulce și stafide. Se pregătește aluatul de plăcintă. Așadar, se amestecă făina cu zahărul, smântâna și untul, apoi se frământă un aluat de dimensiune potrivită, din care se întind două foi de plăcintă. O foaie se așază în tava unsă cu unt și tapetată cu faină. Amestecăm gălbenușurile cu brânza, smântâna, zaharul vanilinat și coaja de citrice, după gust. Separat se bat și albușurile până se obține o spumă, iar ulterior se adaugă și ele împreună cu stafidele în compoziția cu gălbenușuri și brânză. Toată compoziția de plăcintă obținută se pune peste foaia din tava, se acopera cu cea de-a doua foaie, se unge cu smântâna si se da tava la cuptor pentru 30 de minute.
POFTĂ BUNĂ!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News