Postarea făcută de Simona Gherghe, după 22 de ani de televiziune. Fanii au luat cu asalt secțiunea de comentarii

Data actualizării: | Data publicării:
Simona Gherghe, foto Antena 1
Descriere foto: Simona Gherghe, foto Antena 1

După 22 de ani de la debutul său în televiziune, Simona Gherghe a făcut o postare care a captat imediat atenția fanilor săi. Secțiunea de comentarii a fost luată cu asalt, iar reacțiile admiratorilor nu au întârziat să apară.

Simona Gherghe, în vârstă de 46 de ani, este una dintre cele cunoscute și longevive prezentatoare TV de la noi din țară. De-a lungul anilor, vedeta a câștigat simpatia oamenilor care o urmăresc atât la televizor, cât și în mediul online, acolo unde își ține fanii la curent cu ce se întâmplă în viața ei.

Postarea făcută de Simona Gherghe după 22 de ani de televiziune: „Fata din prima poza prezenta, pe 15 aprilie 2002, primul ei jurnal de știri”

Cu o carieră impresionantă de 22 de ani în televiziune, Simona Gherghe a marcat acest moment important printr-o postare pe rețelele sociale, împărtășindu-și gândurile și amintirile din această călătorie, ilustrate de două fotografii, una din 2002 și cealaltă recentă.

„Fata din prima poză prezenta, pe 15 aprilie 2002, primul ei jurnal de știri, la Antena 1. Sunt fix 22 de ani de atunci. În a doua fotografie, tot eu, tot la Antena 1… Statornică, nu?”, a scris Simona Gheorghe la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Relația dintre Simona Gherghe și soțul ei în impas, după nașterea copiilor: „A fost foarte greu. Cred că ne-am regăsit în momentul în care...”

Te-ar putea interesa și: Simona Gherghe, educație strictă pentru copiii săi: „Habar nu au ce sunt brandurile. Eu nu-mi cumpăr poșete, pantofi”

Fanii au luat cu asalt secțiunea de comentarii

Postarea a strâns peste 3000 mi de aprecieri și mai bine de 200 de comentarii. Fanii au ținut să o felicite pentru cariera longevivă și pentru parcursul său în televiziune. „Superbă și deșteaptă! Vă respect și vă apreciez!”, „Dragă Simona îți doresc succese bucurii zâmbete și vise realizabile, răbdare înțelepciune și împliniri pentru sufletul tău. La mulți mulți ani sănătoși, senini, veseli și binecuvântați”, „Nicio deosebire, superbă și atunci și acum, doar că acum ești mămică! Simona ești un om bun și o profesionistă, ai muncit mult să ajungi aici. Îți doresc, multă sănătate și realizări pe toate planurile”, „Felicitări!! Multa sănătate!”, „Mulți ani înainte în televiziune!”, „Simona ești frumoasă și cu 22 de ani în urmă”, „Multi ani fericiți și plini de realizări!”, „La mulți ani frumoși, cu multe realizări!”, „Frumoasa atunci, la fel de frumoasă și acum, Simona dragă!”, sunt doar unele dintre comentariile lăsate de fani la postarea Simonei Gherghe.

Te-ar putea interesa și: Cum a debutat Simona Gherghe la Antena 1, după ce a fost refuzată de Pro TV când avea 21 de ani: „Așa a fost botezul meu. Se pare că le-a plăcut de mine”

Te-ar putea interesa și: Cum arată mama Simonei Gherghe. Prezentatoarea i-a făcut o urare emoționantă de ziua sa de naștere: „Ana și Vlad sunt atât de norocoși că le ești alături!”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel