Andreea Răducan, fostă campioană olimpică la gimnastică, i-a transmis un mesaj sfâșietor Simonei Halep, fost număr 1 la nivel mondial, care a fost testată pozitiv la un control antidoping și suspendată temporar din activitatea competiţională.
În 2000, Andreei Răducan i-a fost retrasă medalia de aur în Olimpiada de Vară de la Sydney, fiind testată pozitiv cu o substanță interzisă, după ce a luat o pastilă de răceală.
Fosta gimnastă română i-a transmis un mesaj Simonei Halep, în care încearcă să-și arate susținerea.
„Dragi prieteni,
Sunt situații în viață când e mai înțelept să taci. De câteva zile mi se cere în mod repetat opinia referitoare la situația nefericită în care se află Simona Halep, după testul pozitiv. Oamenii cred că toate cazurile de doping sunt la fel sau că totul se întâmplă după un tipar. Nimic mai greșit! Fiecare caz își are particularitățile sale și trebuie tratat ca atare.
O situație similară a fost și în cazul patinatoarei de 16 ani, din Rusia, Kamila Valieva, când presa internațională m-a solicitat să comentez situația acestei sportive. Am spus-o și atunci, repet și acum: pot să vorbesc oricând, cu toate detaliile, despre cazul meu, care este realmente unic. A fost un fapt fără precedent, care m-a marcat profund atât pe mine, cât și pe cei care m-au susținut în competiții. Iată, după 22 de ani de la trista întâmplare când mi-a fost retras titlul de campioană olimpică la individual-compus, din cauza unei pastile pentru răceală, încă mai vorbim despre acea nedreptate.
Uneori în viață poți plăti pentru greșelile altora sau chiar pentru ego-ul lor. Exact asta am simțit la Sydney, unde membri din comisia care a judecat cazul meu au recunoscut că nu era un caz de dopaj, ci pur și simplu o eroare medicală.
Pseudoefedrina (un derivat al efedrinei) se găsește în toate medicamentele pentru răceală și gripă. Mi-ar plăcea să rețineți 2 detalii importante cu privire la cazul meu: 1 – Pseudoefedrina NU ÎMBUNĂTĂȚEȘTE PERFORMANȚA SPORTIVĂ. În traducere, nu am câștigat medalia de campioană olimpică datorită ei și 2 - PSEUDOEFEDRINA NU ERA INTERZISĂ ÎN LISTA FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE DE GIMNASTICĂ ȘI NICI ÎN LISTA CIO. Însă pe lista CIO era permisă într-o cantitate foarte mică. De ce tocmai acea cantitate? Nu cred că știe nimeni cu exactitate, pentru că nu s-a făcut niciun fel de studiu înainte de a fi inclusă pe lista substanțelor interzise, în cantitatea respectivă. Să nu uităm că eu cântăream doar 37 de kg la momentul acela. Probabil dacă aveam măcar 40 de kg, concentrația medicamentului primit chiar înainte de concurs nu ar mai fi depășit limita permisă. Așa cum probabil cei mai mulți dintre voi știți deja, pseudoefedrina a fost exclusă după aceea din lista substanțelor intrezise.
Știu că în zilele noastre sportivul trebuie să răspundă pentru ce se află în organismul său. Și este de înțeles. Dar, în continuare, cred că sportivul are altă menire în această ecuație. Și nu pentru că n-aș fi înțeles nimic după incidentul meu, ci pentru că niciodată nu aș putea pretinde că știu mai multe decât știe un medic sau un biochimist în domeniul medical. În concluzie, consider că fiecare membru al unei echipe sportive își are rolul său bine definit, pe care trebuie să și-l ducă până la capăt pentru scopul comun de a învinge.
Îmi închei mesajul prin a-i ura Simonei mult curaj și înțelepciune pentru a depăși acest moment extrem de delicat. Îi doresc să găsească soluția cea mai potrivită. Nimeni nu-i va lua titlurile obținute sau talentul imens. M-aș bucura să poată trece cu bine peste acest incident și să-și poată continua cariera. Este și va rămâne o mare sportivă. Capul sus, Simona!
P.S. Fotografia atașată este realizată la Sydney și înfățișează momentul de deznădejde și imensă dezamăgire pe care l-am trăit”, a transmis Andreea Răducan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News