Vineri, ora 19:00, Giulia Rossignoli vine la Interviurile Spectacola și DC News.
Giulia Rossignoli, designer vestimentar, pășește în platoul Spectacola și DC News vineri, 3 mai, pentru a ne împărtăși noi povești fascinante din lumea modei, dar și din viața sa, care s-a schimbat radical în urmă cu opt ani de zile.
Chiar dacă a învățat să vorbească perfect limba română, frumoasa creatoare de modă este născută și crescută în Italia, țară natală pe care a decis în urmă cu ceva timp să o părăsească, pentru a-și clădi o familia, dar și o afacere în România. Astfel, Giulia ne va povesti cum au întâmpinat-o aici românii, dar și care sunt principalele diferențe între românce și italience, când vine vorba de gusturile vestimentare. Vom mai afla de la invitata noastră și care este motivul principal pentru care a ales să creeze rochii de ocazie, dar și cum a luat naștere brandul destinat copiilor.
Am fost curioși să aflăm și dacă aceasta se gândește deja la un nou proiect care să-i poarte numele celui de-al doilea copil, pentru că Giulia va aduce curând pe lume a doua fetiță, iar toate aceste răspunsuri le veți putea afla vineri, 3 mai 2024, de la ora 19:00.
Nu ratați emisiunea de vineri, 3 mai 2024, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Site: https://www.spectacola.ro/
TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News