Povești de groază cu... Bogdan Ioan: „Am sărit din pat țipând. Nu reușeam nici să mă mișc, nici să vorbesc” / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Se apropie cea mai înfricoșătoare sărbătoare, așa că vrem să aflăm ce superstiții au vedetele, ce le sperie, dar și ce povești de groază își amintesc din copilărie! Iată ce superstiții are Bogdan Ioan, dar și ce povești de groază are să ne spună. 

Halloween-ul nu e o sărbătoare românească... cu toate astea, noi, românii, ne simțim „ca peștele în apă” în jurul acestei zile. Cu toții am auzit povești, mituri, legende, care mai de care mai terifiante, mai „de speriat”. Unele în copilărie, spuse de bunici, de frații mai mari sau de prietenii de joacă, altele descoperite în perioada adolescenței, iar altele, aflate poate abia acum.  Strigoi, vrăjitoare, fantome, vampiri, demoni, monștri, baba cloanța și alte personaje terifiante ne-au înfricoșat în copilărie. 

 

Spectacola: Ai vreo poveste de speriat, pe care ai vrea să o împărtășești cu noi?

Bogdan Ioan: Am o poveste, mai bine zis, chiar o întâmplare pe care mi-au împărtășit-o niște prieteni. Au plecat la munte și s-au cazat într-o casă și au aflat ulterior că cineva murise acolo. Nu știu mai multe detalii despre moartea acelei persoane. Și într-o seară auzeau că cineva bate la ușa tare și rar. S-au dus, au deschis ușa, nu era nimeni, casa fiind izolată pe un câmp. Deci, dacă era să fie cineva și să fugă, nu prea aveai cum să nu-l vezi. Și la un moment dat, cineva stătea lângă ușa, ca să deschidă imediat dacă mai aude bătăi, și la fel, nu era absolut nimeni.

 

Spectacola: Ai experimentat vreodată o situație „supranaturală” care te-a înfricoșat?

Bogdan Ioan: Sincer să fiu, nu prea cred în "supranatural". Am auzit tot felul de povești și de la prieteni, unii chiar spunând că au experimentat niște situații de genul. Am avut însă o situație în timpul facultății, în timp ce dormeam. Eram între somn și realitate, stând pe spate, și simțeam cum ceva se apropie de mine, cum calcă și se apropie de mine, iar în același timp simțeam că mă apasă ceva, că mă afundă în pat. Eu în tot acest timp încercam să mă ridic din pat și nu reușeam nici să mă mișc, nici să vorbesc, până când într-un final am sărit din pat țipând. Am pus totul pe seama unui vis urât, dar senzațiile și trăirile din acel moment au fost foarte reale.

 

Spectacola: Care sunt cele mai mari frici ale tale?

Bogdan Ioan: În general, nu sunt o persoană căreia îi place să experimenteze lucruri extreme. Nu îmi place să merg în parcuri de distracții să mă dau în tot felul de nebunii, și chiar zborul cu avionul îmi creează un disconfort, dar nu atât de intens încât să mă panichez. Ce vreau să spun este că nu prea îmi place să fiu ridicat de la sol. :) Dar cea mai mare frică o reprezintă șerpii, și culmea, nu am avut de-a face până acum cu vreun șarpe, dar doar ideea că aș putea da peste unul îmi provoacă o stare de anxietate.

 

Când mă uit la documentare despre șerpi, simt cum mi se ridică părul pe mine. Nu sunt o persoană superstițioasă de fel. Mă rog zilnic pentru sănătatea mea și a persoanelor dragi mie, și în general, când plec undeva de acasă, spun o rugăciune pentru ca totul să meargă bine. Totuși, am o chestie pe care aș putea să o numesc superstiție. Întotdeauna, când ies din casă, pășesc cu piciorul drept. Mi-am setat în minte, fără să vreau, ideea că dacă pășesc cu dreptul, va fi o zi bună.

 

 

Spectacola: Ești o persoană superstițioasă?

Bogdan Ioan: Nu cred în leacuri și remedii din folclor pentru frici. Cred în remedii naturiste pentru anumite probleme de sănătate, dar nu în povești de genul: dacă sughiți și te sperie cineva, îți trece instant. Momentan, nu am cum să scap de frica de șerpi, dar nici nu pot spune că este o frică atât de accentuată pe moment, deoarece nu am avut vreo situație extremă cu un șarpe. Probabil că după o experiență neplăcută cu unul, voi simți exact frică. Până atunci, însă, am grijă să nu cumva să dau nas în nas cu un șarpe.

Spectacola:  Spune-ne un film de groază pe care ni-l recomanzi sau pe care, din contră, ne recomanzi ca mai bine să nu-l vedem.

Bogdan Ioan: Nu îmi place să mă uit la filme de groază, dar soția adoră să facă asta și inevitabil a trebuit să mă uit. Dacă vrei să te distrezi, trebuie să te uiți cu mine la un film horror. Când simt că vine un moment care te sperie, încerc să-l anticipez și îmi pun mâna la ochi, la urechi. Este ceva de speriat…

Un film pe care aș recomanda să-l vezi, dar nu în același timp, pentru că este filmul care m-a speriat cel mai mult, mai ales că povestea este un caz real, este „Exorcizarea lui Emily Rose”. Când mă uit la filmul acesta, efectiv mă trec toate transpirațiile și sunt într-o continuă tensiune. Niciodată n-am putut să-l văd de la început până la sfârșit, mereu îmi acopeream ochii la un moment dat sau vorbeam peste, ca să nu aud.

 

 

Sărbătorești Halloween ul?

 

Bogdan Ioan: Nu fac neapărat o obișnuință din a sărbători Halloween-ul, dar am avut ani în care am sărbătorit. M-am și costumat, am fost la petreceri, dar în ultimii 3-4 ani n-am sărbătorit. Nici nu am avut contextul de așa natură și cred că este și din cauza faptului că nu e o sărbătoarea tradițională. La americani este altceva, se simte altfel. Mergi cu „trick or treat” din ușă în ușă, cum mergem noi la colindat. Probabil de asta nici nu mă strofoc. Dacă decid să ies la o petrecere și este tematică de Halloween, atunci particip și eu, dar nu fac o regulă din asta.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel