Cozi s-au format luni la intrarea în magazinele din Anglia, în timp ce frizeriile şi-au primit clienţii disperaţi, după ce la miezul nopţii barurile care au terase au început să servească din nou băuturi odată cu încheierea celor trei luni de lockdown impus de guvernul premierului britanic Boris Johnson pentru a opri noul val al pandemiei COVID-19.
Campania de vaccinare rapidă prin care mai mult de jumătate din populaţia adultă din Marea Britanie a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19 a permis reducerea cu mai mult de 90% a numărului cazurilor de COVID-19 şi a celui al deceselor cu peste 95% faţă de vârful din luna ianuarie.
Într-un mesaj transmis luni, Boris Johnson a descris redeschiderea ţării drept un ''pas major'', dar a cerut populaţiei să fie în continuare responsabilă, în special să evite contactele în spaţii închise şi să se spele pe mâini.
Cunoscut pentru părul său mereu dezordonat, devenit un fel de marcă proprie, Johnson s-a numărat printre numeroşii britanici care în ziua redeschiderii frizeriilor au mers repede să se tundă. El a promis anterior că va veni de asemenea la o terasă pentru a bea o bere în ziua ieşirii din lockdown. Barurile şi restaurantele pot servi deocamdată numai afară, servirea în spaţii închise urmând să fie permisă începând din 17 mai sau probabil chiar mai târziu.
Relaxarea restricţiilor decisă de guvernul de la Londra se aplică în Anglia, în timp ce în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord guvernele acestor provincii au decis propriul ritm de reluare a activităţilor, notează Agerpres.
Redeschiderea economiei este crucială după ce PIB-ul britanic s-a contractat anul trecut cu 9,8% din cauza restricţiilor antiepidemice. Sute de mii de afaceri s-au închis la începutul lunii ianuarie, când Marea Britanie a intrat în al treilea lockdown pentru a opri valul de infecţii provocat de o variantă mai contagioasă a coronavirusului, descoperită iniţial în sudul Angliei şi care între timp s-a răspândit în toată Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News